Mircea Ancu, cel mai bun baschetbalist din Giurgiu, la juniori

Mircea Ancu - Giurgiu (2)

La numai 13 ani, Mircea Ancu, elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” din municipiul nostru este singurul giurgiuvean selecționat în cadrul primei faze “Trial U14”din Programul Național de Selecție a celor mai buni juniori baschetbaliști din țara noastră, născuți în anul 2008. Practică baschet de 5 ani, a participat la campionate organizate de Real Betis Baloncesto din Spania, Vlad Moldoveanu Basketball Academy, precum și la multe alte competiții județene și naționale.
Programul demarat de Federația Româna de Baschet cu sprijinul MTS și cu suportul cluburilor afiliate va avea mai multe etape, prima faza derulându-se în perioada 3-10 septembrie, în Ploiești, cu o acțiune de selecție și una de pregatire.
După trei zile de antrenamente, din 164 de participanți, colectivul tehnic a selectat 96 de copii (48 fete și 48 de băieți). Aceștia vor continua pregătirea centralizată și săptămâna viitoare, tot la Ploiești.
Terenurile de baschet din Parcul Municipal Vest din Ploiești au fost asaltate, duminică, 5 septembrie, de peste 160 de sportivi născuți 2008 veniți din întreaga țară pentru a participa la primele antrenamente din cadrul acțiunii “Trial U14.Valorile din noua generație continuă să se evidențieze pe plan național și internațional. Tot mai mulți copii duc renumele orașului peste hotare în tot felul de domenii, însă puștiul de 13 ani din Giurgiu a demonstrat că numai cu ambiție și dăruire poate obține rezultatele dorite.

marius gascaAceastă performanță nu era posibilă fără sprijinul mentorului și antrenoriului său, profesor Marius Gâscă, el fiind cel care i-a insuflat tânărului pasiunea pentru baschet. Mircea Ancu - Giurgiu (1)
Emotie, energie si entuziasm! Acestea sunt caracteristicile principale ale celor doua zile din cadrul Trialului U14, toti cei 164 de tineri sportivi încercând să dea tot ce au mai bun pe teren. Mircea alături de colegii săi din țară vor continua antrenamentele în cadrul celei de-a doua faze, cea de pregătire unitară și centralizată, care se va derula în perioada 6-10 septembrie. În cadrul celei de-a doua faze, participanții vor avea un nou iîndrumator, renumitul lector FIBA din cadrul FECC, Nenad Trunic.
Felicitări tuturor celor implicați în evoluția lui Mircea Ancu !
Felicitari Mircea pentru dăruirea cu care practici acest sport !


Publicat  :  septembrie 6, 2021

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare