Ministrul Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea, în vizită in comuna Oinacu

Fabian 1

Ministrul Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea, s-a aflat astăzi în comuna Oinacu pentru a examina stadiul implementării a două dintre obiectivele finanțate și aflate în curs de construire în această comună.
Mai multe amănunte despre această vizită a prezentat primarul Fabian Ţîrcă pe pagina personală de socializare:

” Astăzi am avut parte de vizita, în comuna noastră, a ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Ioan Veștea, care a dorit să vadă, la fața locului, stadiul lucrărilor la două dintre obiectivele finanțate și aflate în curs de construire: dispensarul uman din Oinacu și Sala de Sport.
Dispensarul uman, atât de necesar localității noastre, va avea patru cabinete: două de medicină de familie, unul de stomatologie și unul de pediatrie, toate dotate și utilate după ultimele standarde.
Pe de altă parte, Sala de sport, ale cărei lucrări sunt în stadiu avansat, va fi o sală modernă, mare, cu o capacitate de 180 de locuri, iar din bugetul local vom amenaja și un parc în suprafață de 5000 de metri pătrați, dar și un teren de minifotbal, unde tinerii din comuna noastră vor putea face mișcare și în aer liber, nu doar în sală. De asemenea, în apropierea sălii va fi realizată, tot din bugetul local, o piațetă, astfel că zona va deveni un real punct de atracție pentru locuitorii comunei noastre, atât pentru cei tineri, care vor avea condiții pentru practicare de sporturi atât la interior, cât și la exterior, dar și pentru cei mai în vârstă, care vor avea, astfel, oază de verdeață și de relaxare.Fabian 2
Iar veștile bune nu se opresc! #comunaoinacuvaaveareteadegaze. În cadrul vizitei, domnul ministru a anunțat că s-a aprobat, prin Ordin de Ministru, finanțarea înființării de rețea de alimentare cu gaze naturale a comunei Oinacu, în asociere cu comunele Daia și Gostinu. Proiectul a fost depus împreună cu cei doi colegi ai mei, primarii Florin Adrian Șerban, primarul comunei Daia și Dumitru Văcaru, primarul comunei Gostinu.Fabian 3
Odată cu această nouă investiție, pot spune cu mândrie că toate promisiunile mele de la preluarea mandatului devin realitate, transformând, în mai puțin de trei ani, comuna Oinacu într-o localitate cu adevărat modernă.”


Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare