Mesajul preşedintelui PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, cu ocazia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

Sfantul Gheorghe

Astăzi, 23 aprilie, îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Sfânt purtător de biruință a eliberării sufletului din închisoarea trupului, a confruntării dintre creștinism și păgânism, a neîncetatei lupte dintre bine și rău.
Sfântul Gheorghe este și patronul spiritual al orașului Giurgiu. Am spus întotdeauna că atașamentul față de acest oraș se dovedește prin promovarea măsurilor pentru dezvoltarea acestuia, nu prin menționarea repetată a locului de naștere.
Echipa PNL Giurgiu a făcut demersuri pe lângă autoritățile centrale pentru sprijinirea lucrărilor de infrastructură iar rezultatele se văd, fie că vorbim despre deschidrea noului drum de legătură dintre DN 5 și Vama Giurgiu sau de lucrările pentru refacerea legăturii feroviare directe între București și Giurgiu, finalizate în proporție de 95%.
Am reușit să obținem fonduri europene pentru construirea unor secții moderne de oncologie și neurologie în județul Giurgiu. Secția de oncologie este un proiect de suflet al meu pentru care m-am luptat ani de zile. Punem în aplicare un principiu al UE: bolnavilor din statele membre nu trebuie să le fie limitat accesul la tratament, din cauza locului în care trăiesc! Este inuman să fie puși pe drumuri zeci de kilometri pentru a beneficia de tratament.
Am obținut finanțare europeană pentru construirea campusului dual liceal și universitar din Giurgiu. Tinerii din Giurgiu vor avea posibilitatea să învețe o meserie în acest campus, fără a fi nevoiți să plece din județ.
La mulți ani tuturor celor ce poartă numele Sfantului Gheorghe!
La muĺți ani, Giurgiu! La mulți ani, giurgiuveni!


Publicat  :  aprilie 23, 2024

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare