Prim vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a fost marţi seară în direct la România TV pentru a dezbate pe marginea evenimentelor din ultimele zile şi a măsurilor luate de autorităţi. Liderul liberal a precizat că din cei 70.000 dintre românii întorşi în ţară nu se ştie cu ce s-au ocupat afară, între 8.000 şi 10.000 fiind prostituate.
Amintind despre o declaraţie mult mai puţin directă a senatorului Niculae Bădălău, în urma căreia acesta a fost linşat mediatic, Marian Mina, preşedinte executiv PSD Giurgiu, solicită demisia europarlamentarului Rareş Bogdan:
” Un europarlamentar care este și prim-vicepreședinte al PNL și care consideră votanții din diaspora “hoți” și “prostituate” trebuie să-și dea demisia, ai auzit, Rareș Bogdan? Ai auzit, Ludovic Orban?
Este inadmisibilă atitudinea de golan a unui europarlamentar din Parlamentul European, trimis acolo de votul românilor pe care acum îi jignește în cel mai murdar mod, numindu-i “hoți și prostituate”.
Avem datoria să-i solicităm europarlamentarului Rareș Bogdan demisia din funcția în care românii l-au trimis pentru a-i reprezenta, nu pentru a-i insulta! Ei, bine, în acești termeni vorbea micuțul eurodeputat Rareș Bogdan nu cu mult timp în urmă despre senatorul Niculae Bădălău care spunea că multe voturi din diaspora vin de la “fetele alea de le duc duc ăștia, eu știu…?”.
Ba mai mult, individul chiar inițiase o petiție on line prin care românii să ceară demisia lui Bădălău! Păi, cum e acum, măi, Rareș, ai ajuns să-ți numești votanții “curve” și “hoți”?
Acum, că te-ai ajuns, îți put? Nu mai sunt românii ăia jigniți de Bădălău?
V-ați dat arama pe față, v-ați dezvelit nemernicia și disprețul față de români, v-aţi folosit de ei şi i-aţi manipulat, iar după ce v-ați văzut în funcții, începeți să-i jigniți, fiindcă vă put? Aștept să văd reacții din partea PNL, domnule Orban, aștept petiție pentru demisia lui Rareș Bogdan pentru că nimeni nu are dreptul să jignească diaspora, nu-i așa? Sau umblăm cu dublă măsură?
Alo, unii colegi din PSD, cu 16% procente în alegeri, care cereaţi sancţiuni atunci, de ce tăceţi când un liberal jigneşte românii? Unde sunteţi acum, să vă văd revolta şi indignarea?
DEMISIA, RAREȘ BOGDAN, DEMISIA DACĂ AI ONOARE sau CERE-ȚI SCUZE! „,
a scris liderul PSD Giurgiu pe pagina personală de socializare.
Post your comments