Decizia este, înainte de toate, o reușită pentru toţi românii care depind de un preț corect la energie.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD), şi-a făcut datoria şi a reușit să convingă Comisia Europeană că România are nevoie, încă, de aceste capacități pentru a-și ține sistemul energetic stabil și prețurile sub control. Implicarea sa a fost totală și a reușit acolo unde anteriorii miniștri PNL ai Energiei n-au făcut nimic.
Asta înseamnă siguranță pentru oameni, stabilitate pentru economie și un viitor mai verde, construit în ritmul corect. Asta înseamnă să nu te dai bătut şi să pui interesul României pe primul loc.
3 grupuri energetice vor funcționa până în 2030, iar alte 2 cel puțin până la finalul lui august 2026.
900 MW din cei 1.425 MW care urmau să fie opriți rămân în funcțiune.
Peste 4.500 de locuri de muncă sunt păstrate la CE Oltenia, Govora și Craiova.
România evită riscul de blackout, facturi uriașe și pierderi de miliarde de euro.
În același timp, țara câștigă timp pentru a-şi dezvolta şi consolida sistemul energetic prin finalizarea hidrocentralor, a investițiilor în grupuri energetice pe gaz ori în baterii de stocare de mare capacitate.
Este deja asigurată finanțarea cu 850 de milioane de euro, din Fondul de Modernizare, pentru noi grupuri pe gaz la Turceni – 475 MW și Ișalnița – 850 MW şi este deja în derulare o investiție la CE Oltenia – care va asigura 735 MW de energie regenerabilă – solar și eolian.
Marian Mina, deputat PSD: Un pas important pentru siguranţa energetică a României: ţara noastră îşi păstrează termocentralele pe cărbune în funcțiune, cu acordul Comisiei Europene!
Publicat
: octombrie 23, 2025

Citește și …
-
-
Contract de finanțare de 163 milioane euro, semnat astăzi la Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
PSD Ulmi și-a ales conducerea pentru următorii ani
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0
-
-
-
Contract de finanțare de 163 milioane euro, semnat astăzi la Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Autoritățile locale din comuna Clejani continuă lupta cu apele
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
25 de milioane de puieți vor fi plantați de Romsilva în campaniile de împăduriri din 2026
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: împăduriri, RomsilvaRegia Națională a Pădurilor – Romsilva va planta aproximativ 25 de milioane de puieți forestieri în cadrul celor două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă, derulate în acest an. Programul de regenerare a pădurilor proprietatea publică a statului, administrate de Romsilva, prevede regenerarea a 9.500 de hectare de fond forestier pe parcursul anului. […]
Read More-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Premierul Bolojan ne arată, în fiecare zi, că are ciudă pe poporul român şi că îi face plăcere să taie cu barda din veniturile celor vulnerabili, ale celor care muncesc, ale celor care o duc din ce în ce mai greu!
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: deputat Marian Mina, Ilie Bolojan, PSD Giurgiu -
-









Post your comments