Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Pentru a trece cu bine de această perioadă, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
– evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
– purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
– evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
– consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
– mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
– păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
– nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.
– Pentru a preveni incendiile, vă recomandăm să:
– respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor;
– nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile, fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;
– nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
– pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
– nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
– nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).
ISU Giurgiu: Va fi căldură mare și mâine, la Giurgiu. Un cod portocaliu de caniculă va fi valabil pe toată durata zilei
Publicat
: iunie 18, 2024
Related Articles

Citește și …
-
-
Schimbare la Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Impozite mărite pentru investiții suspecte in comuna Răsuceni
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
Schimbare la Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Impozite mărite pentru investiții suspecte in comuna Răsuceni
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Schimbare la Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Impozite mărite pentru investiții suspecte in comuna Răsuceni
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Ion Ghimpețeanu, prefectul județului Giurgiu: Am condus astăzi, prima ședință de lucru din anul acesta a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu având pe ordinea de zi analizarea și aprobarea a două proiecte de hotărâre
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu, Ion Ghimpeteanu, prefectul judetului GiurgiuPrimul proiect de hotărâre analizat și aprobat a fost Raportul de evaluare a activităţii desfăşurate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu (C.J.S.U.) în anul 2025. Cel de-al doilea proiect de hotărâre analizat și aprobat în cadrul ședinței Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu a fost Planul de activități al C.J.S.U. Giurgiu […]
Read More









Post your comments