Coordonatorul SMURD le-a vorbit copiilor despre obstrucția căilor aeriene, fie cu alimente ingerate în grabă, fie cu diverse obiecte precum monede, mărgele, agrafe, nasturi etc. De asemenea, s-au adus în discuție și accidentele ce se pot produce atunci când aceștia se află în școală. Astfel, li s-a recomandat să nu se joace cu obiectele folosite la ore, precum compasul din trusa de geometrie pentru că acesta este ascuțit și îi poate răni. Copiii au fost sfătuiți să nu se împingă pe hol sau în apropierea scărilor deoarece se pot lovi. 
Totodată, elevilor li s-a reamintit faptul că trebuie să fie atenți atunci când servesc masa, să nu înghită nemestecat, să nu alerge și să nu vorbească în timp ce mănâncă pentru că se pot îneca. Acordarea primului ajutor este foarte importantă în astfel de cazuri, iar manevrele trebuie efectuate corect, în cel mai scurt timp.
Elevii au știut că viața unei persoane poate depinde de momentul în care se acordă primul ajutor medical sau de rapiditatea cu care se apelează numărul unic de urgență 112 și de informațiile transmise operatorului.
Specialiștii din cadrul ISU Giurgiu le-au mai transmis elevilor informații despre cum pot preveni producerea unui incendiu, dar si cateva sfaturi în cazul producerii unui cutremur.
ISU Giurgiu: Peste 100 de elevi de la Școala Gimnazială nr.1 “Sf. Gheorghe” și Liceul Teoretic “Nicolae Cartojan” au participat, astăzi, la acțiuni de informare preventivă și lecții de prim ajutor
Publicat
: decembrie 17, 2024

Citește și …
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
O promisiune pentru viitor: Capsula timpului a „ Minionilor” din Giurgiu
Posted in: Actualitate, Social Comments: 0
-
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Dezinsecția aeriană în Giurgiu, blocată într-un război al declarațiilor între primărie și DSP
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: dezinsectie aeriana, DSP Giurgiu, Primaria GiurgiuO dispută administrativă a izbucnit între Primăria Municipiului Giurgiu și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Giurgiu, pe tema imposibilității de a efectua dezinsecția aeriană împotriva țânțarilor în acest sezon, lăsând cetățenii să suporte disconfortul insectelor în plină vară. Versiunea Primăriei: Condiții imposibil de îndeplinit în România Reprezentanții Primăriei Giurgiu au precizat că dezinsecția aeriană nu […]
Read More








Post your comments