La data de 11 februarie 2026 , ora 01:40, Poliția municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, un alt bărbat ar fi amenințat o femeie, cu incendierea locuinței, pe strada Tineretului, din municipiul Giurgiu.
Din primele cercetări efectuate de către echipa operativă deplasată la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Giurgiu, ar fi aruncat cu o substanță inflamabilă pe ușa de acces a locuinței unui bărbat, de 69 de ani.
Ulterior, ar fi incendiat ușa de acces a unui apartament, aparținând fostei sale concubine (o femeie, de 30 de ani), prin acțiunile sale fiind tulburată ordinea și liniștea publică.
Conform prevederilor legale în vigoare, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, reieșind faptul că există risc iminent, fiind emis de către polițiști un ordin de protecție provizoriu, pentru 5 zile.
La fața locului a fost prezentă și o autospecială de pompieri din cadrul I.S.U. Giurgiu.
Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 3,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La data de 11 februarie 2026, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunilor, a fost reținut, pentru 24 de ore.
La aceeași dată, instanța de judecată a dispus, față de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
IPJ GIURGIU: CERCETAT PENTRU DISTRUGERE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
Publicat
: februarie 11, 2026

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Reacția AUR Giurgiu după demisia lui Bogdan Bratu ( Beche)
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Trebuie să spunem STOP deciziilor care îi lovesc exact pe cei care muncesc și duc greul acestei țări!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuIeri, alături de colegii mei din Biroul Politic Județean al PSD_Giurgiu, am participat la întâlnirea regională a PSD Sud-Muntenia, desfășurată la Târgoviște. Discuțiile au fost unele directe, fără ocolișuri, pentru că realitatea nu mai poate fi cosmetizată! Românii trăiesc din ce în ce mai greu. Puterea de cumpărare scade, facturile cresc, iar oamenii simt pe […]
Read More









Post your comments