IPJ Giurgiu – Bilanţul activităţilor pe primul trimestru al anului 2018

catalin toneMiercuri, 18 aprilie, comisarul șef de poliție Țone Cătălin, Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, a prezentat o analiză a activității polițiștilor giurgiuveni pe primul trimestru al anului 2018.
În primul trimestru al anului 2018 au fost legitimate un număr de 14.403 persoane, au fost controlate și introduse în bazele de date un număr de 11.591 autovehicule și aplicate un număr de 17.774 de sancțiuni contravenționale.
Au fost înregistrate un număr de 154 de infracțiuni economice-financiare sesizate, rezultând o creștere cu +11,44 % și 1050 de infracțiuni de natură judiciară înregistrându-se o creștere cu 23,24 % față de aceeași perioadă a anului 2017.

De menționat este și faptul că, în județul nostru infracțiunile constatate în flagrant au crescut, fiind constatate un număr de 264 infracțiuni fața de 185 constatate în primul trimestru al anului 2017

Un trend ascendent s-a înregistrat și în ceea ce privește măsurile preventive, creșteri semnificative fiind pentru măsura controlului judiciar în 31 de cazuri, rețineri în 6 cazuri și arest la domiciliu într-un caz, comparativ cu anul 2017 unde s-a dispus măsura controlului judiciar în 17 cazuri și o singură reținere.

În primul trimestru al anului 2018 nu fost înregistrate infracțiuni grave, precum omorul sau tentativa de omor fața de aceeași perioadă a anului când au fost înregistrat un omor și două tentative.

O scădere semnificativă se înregistrează și la infracțiunile de viol de la 19 la 7 fapte înregistrate.

În ceea ce privește acțiunile de combatere a infracționalității rutiere, a principalelor cauze generatoare de accidente și a creșterii gradului de disciplină rutieră, în primul trimestru al anului 2018, Serviciul Rutier, cu ocazia activităților desfășurate la nivel județean, a constatat 15.552 de contravenții la regimul circulației, fiind reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 1.086 permise de conducere și retrase până la remedierea defecțiunilor 326 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost descoperite 128 infracțiuni la regimul circulației, înregistrându-se o scădere a accidentelor grave de la 12 la 10 și a numărului persoanelor decedate de la 6 la 2 persoane decedate.

Un aspect semnificativ îl constituie constatările în ce a ce privește numărul persoanelor depistate conducând sub influența băuturilor alcoolice și sub influența drogurilor, fiind înregistrate creșteri de la 24 la 33 în ceea ce privește conducătorii auto depistați sub influența băuturilor alcoolice și de la 3 la 20 în ceea ce privește conducătorii auto depistați sub influența drogurilor.
Totodată a fost făcută o analiză privind starea și practica disciplinară, rezultând că în perioada analizată au fost acordate 6 recompense polițiștilor merituoși, s-a declanșat cercetarea prealabilă în 18 cazuri, au fost date un număr de 28 de atenționări, înregistrându-se creșteri atât în ceea ce privește recompensele cât și a sancțiunilor acordate.


Publicat  :  aprilie 18, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare