„Dacă în preajma alegerilor mi se va întâmpla ceva, mă voi bate şi mort pentru Primăria Giurgiu. Voi fi precum El Cid şi tot voi lua voturi”, este anunţul fatalist al lui Ionel Dinu, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Mişcarea Populară, prin care şi-a anunţat, marţi, 29 martie, înscrierea în cursa electorală pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu.
Cu toate că a făcut apel la legendarul erou spaniol El Cid (Cidul), nu ştim încă dacă Ionel Dinu nu a confundat rolul atribuit, cu cel al calului acestuia, Babieca.
Calul era un dar de la nasul Cidului, un preot cunoscut că Peyre Pringos, sau „Grasul Pete“. Acesta i-a oferit tânărului posibilitatea de a alege cel mai bun mânz, în spiritul casei spaniole, unde domnea tradiţia creşterii cailor. Tânărul a ales un animal mic şi slab, făcându-l pe preot să exclame: „Babieca! “(„Stupid!“)
Dacă Ionel Dinu este Babieca, atunci cine poate fi El Cid, nume care în limba arabă însemna „Lordul meu”, sau „Domnul meu”, cu referire la raporturile de vasalitate, o obişnuinţă a Evului mediu, dar şi a vieţii politice giurgiuvene.
Ionel Dinu se autointitulează „EL Cid”. Dar dacă este „Babieca”?
Publicat
: martie 30, 2016

Citește și …
-
-
-
-
USR: Gata cu achizițiile publice date cu dedicație!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
USR: Gata cu achizițiile publice date cu dedicație!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Domnule primar, sunteți un laș!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Adrian Anghelescu, deputat Marian Mina, PSD GiurgiuTextul dumneavoastră nu e poziție publică. E criză de nervi cu antet administrativ. Un amestec de isterie, auto-victimizare și atacuri personale scrise cu mâna tremurândă a unui om care simte că pierde controlul. Nu ați clarificat nimic. Ați urlat, ați jignit, ați aruncat cu etichete. Ați făcut circ. Un primar sigur pe administrația lui nu […]
Read More-
-
-
Ion Ghimpețeanu, prefectul județului Giurgiu: Am condus astăzi, prima ședință de lucru din anul acesta a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu având pe ordinea de zi analizarea și aprobarea a două proiecte de hotărâre
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu, Ion Ghimpeteanu, prefectul judetului Giurgiu







Post your comments