Subiectul principal al ultimelor săptămâni este reducerea deficitului bugetar. Sunt oferite diferite soluții de către partidele politice, majoritatea urmărind impozitarea și taxarea cetățenilor și a mediului privat. Este aceeași abordare de clientelă politică, care, pe spatele oamenilor simpli și cinstiți, încearcă să acopere o întreagă mafie din administrația publică, firme de casă, ANAF, partide politice.
Plecând de la o idee simplă, urmărirea modului în care sunt cheltuiți banii de către administrațiile locale, unde o mare parte din bugetele alocate investițiilor se duc pentru studii de fezabilitate, pentru lucrări fictive, pentru proiecte nelocalizate, am transmis către majoritatea primăriilor din județ o solicitare în baza Legii 544/2001 prin care am cerut să ne fie prezentați mai mulți indicatori financiari legați de modul în care au fost cheltuiți banii localităților pentru perioada de referință 2022-2025.
Solicitările au fost trimise în zilele de 14 și 15 mai 2025. Peste câteva zile termenul maxim legal de 30 de zile expiră.
Dat fiind volumul mare de informații ce au trebuit să fie prelucrate, unele primării au solicitat extinderea termenului de transmitere a informațiilor solicitate la termenul maxim, de 30 de zile.
Primăriile altor comune au ignorat complet solicitarea noastră legală, arătând încă o dată disprețul profund față de respectarea legii.
Cel mai disprețuitor față de lege a fost Daniel Trăistaru, primarul orașului Bolintin Vale, care a returnat solicitarea noastră cu raportul SPAM.
Pană Gabriel, primarul comunei Frăteşti, a zis ceva, fără subiect si predicat. Probabil, era mai preocupat că, la turul doi pentru alegerile prezidențiale, Theo, colegul de partid, i-a luat oamenii din comună pentru a vota în alte localități, cu Simion. O situație asemănătoare și cu primarul „TikTok” de la Daia, Șerban Adrian Florin.
Ca o concluzie generală, primarii care nu au avut nimic de ascuns au reacționat conform legii, aici menționăm comunele Găujani, Bolintin Deal, Comana, Roata de Jos, Ogrezeni. În răspunsurile primite de la Gostinari și Stoenești au fost ocolite răspunsurile la două întrebări esențiale:
1. Potențiale obiective de investiții vizate de către aceste studii și certificări, numele firmelor care le-au realizat, sumele cheltuite pentru fiecare obiectiv în parte.
2. Câte dintre studii s-au transpus în investiții realizate, în curs de realizare, contracte de finanțare semnate. Defalcate pe proiect.
Primăria Găujani: Fostul primar, Marcu Dumitru, a „ars” 65.000 lei din banii locuitorilor.
Prin adresa cu nr. 3 din data 16.05.2025, primăria comunei Găujani ne confirmă că sume importante din banii localității sunt folosite pentru studii și proiecte care nu sunt realizate.
În perioada 2022-2025, în comuna Găujani, una dintre cele mai sărace localități din județul Giurgiu, au fost realizate două studii de fezabilitate:
1. Eficientizarea energetică pentru Școala „Drăghici Davila” și sediul primăriei Găujani.
2. Din cele două studii, niciunul nu a fost transpus în investiții realizate.
3. Valoarea sumelor cheltuite este de 65.000 lei, banii provenind din bugetul local.
Primăria Găujani are doar 7 angajați. Cu toate acestea, ne-a oferit în termenul legal toate informațiile solicitate, chiar și suplimentare:
O situație a terenurilor, inclusiv pășunile, care se află în proprietatea consiliului local Găujani și firmele care le utilizează în prezent. Copie după contractele de arendă/concesiune. Situația sumelor achitate către primărie conform acestor contracte.
Situația amenzilor care trebuie încasate de către primăria comunei Găujani de la locuitorii în perioada 2024-2025: numărul persoanelor amendate, sumele de recuperat și încasările realizate.
În fiecare comună din județul Giurgiu, peste 25% din bugetul unei localități ar fi acoperit dacă ar fi încasate aceste sume din amenzi.
Din „n” cauze, majoritatea ținând de calculul electoral, acest lucru nu se întâmplă.
Post your comments