Vă informăm că la data de 06.01.2021, a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 a personalului medical la Spitalul Orășenesc Bolintin Vale, iar la data de 07 ianuarie 2021, a celui de la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu.
Primii medici care au fost vaccinați în cadrul acestei campanii, etapa I, au fost doctorul Lucian Horhotă (managerul Spitalului Orășenesc Bolintin Vale) și doctorul Bogdan Vâlsan (coordonatorul Unităţii de Primiri Urgente din cadrul SJU Giurgiu).
Până la ora actuală au fost vaccinate 75 de cadre medicale la nivelul Spitalului Orășenesc Bolintin Vale, și 120 la nivelul SJU Giurgiu.
Precizăm că nu au fost înregistrate reacții adverse la nici una dintre cadrele medicale cărora li s-a administrat vaccinul și nici o doză nu a fost nevalorificată (aruncată).
Campania de vaccinare continuă. Pentru următoarele 5 zile au fost comandate 585 de doze pentru ambele unități spitalicești menționate.
Înscrierea personalului medical şi auxiliar din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu pe platforma de vaccinare s-a încheiat, toate persoanele care şi-au dat acordul pentru efectuarea vaccinului fiind programate pentru vaccinare în zilele următoare.
În acelaşi timp, sâmbătă, 09 ianuarie 2021, va începe vaccinarea personalului din cadrul Serviciului de Ambulanţă Giurgiu, duminică, 10 ianuarie 2021, angajaţii Direcţiei Judeţene pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, iar luni, 11 ianuarie, personalul de la ISU Giurgiu. Tot în perioada următoare vor fi vaccinate și celelalte categorii din domeniul medical (din rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și asistență medicală comunitară; personalul din laboratoare, farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății).
Conform programărilor, la nivelul ambelor unități spitalicești există dozele de vaccin necesare, iar circuitele funcţionale şi întreaga logistică necesară pentru realizarea vaccinării funcţionează în condiţii optime.
De asemenea, săptămâna viitoare vor fi activate și celelalte centre de vaccinare de la nivelul județului, unde se va începe vaccinarea populației inclusă în etapa a II-a.
Campania de vaccinare la nivelul judeţului Giurgiu se desfăşoară în ritm alert, atât personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, cât și cel de la Spitalul Orășenesc Bolintin Vale, privind cu încredere această acţiune ca fiind modalitatea cea mai sigură şi rapidă pentru o reîntoarcere la o viaţă normală.
Conducerile celor două unități spitalicești recomandă populaţiei să se vaccineze, deoarece numai prin vaccinare putem reuşi să reducem substanţial numărul cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2.
Subliniem faptul că vaccinarea este voluntară, gratuită şi realizată în condiţii de siguranţă.
Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județul Giurgiu
Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu- Comunicat de Presă
Publicat
: ianuarie 8, 2021

Citește și …
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ciprian Alexandru este noul subprefect al județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: ÎNCĂ UN PAS IMPORTANT PENTRU O COMUNĂ MAI CURATĂ!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Centru de Colectare prin Aport Voluntar, Daniel Cezar Rusu, primar Adunatii CopaceniAstăzi au sosit ultimele containere pentru viitorul Centru de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) din comuna Adunații Copăceni! Acest obiectiv este destinat EXCLUSIV cetățenilor comunei noastre și reprezintă un pas important către un sistem modern și civilizat de gestionare a deșeurilor. Facem precizarea că aceste containere NU sunt destinate gunoiului menajer. Centrul va dispune de […]
Read More









Post your comments