Instituţia Prefectului confirmă, printr-un comunicat de presă, informaţia conform căreia locotenet-colonelu Radu Covaci, şeful ISU Giurgiu, a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.
Prefectul Aneta Matei confirmă şi faptul că în urmă cu o zi a avut o întâlnire cu şeful ISU Giurgiu:
” În urma apariției în spațiul public a informației potrivit căreia șeful ISU Giurgiu, domnul locotenent-colonel Radu Covaci, afirmă că deși fusese testat pozitiv cu noul coronavirus, a fost chemat de prefectul Județului Giurgiu, doamna Aneta Matei, să participe la toate ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, vă aducem la cunoștință următoarele:
– Toate ședințele CJSU Giurgiu din ultimele luni s-au desfășurat în sistem online, deci nici un membru CJSU Giurgiu nu a fost prezent la sediul Prefecturii;
– În cursul zilei de miercuri, 22.07.2020, șeful ISU Giurgiu a avut o întrevedere, care a durat aproximativ 2 minute, cu doamna prefect, la sediul Prefecturii, pe tema carantinării localității Cartojani. Pe parcursul celor 2 minute de discuții, atât șeful ISU Giurgiu, cât și prefectul județului Giurgiu au purtat mască de protecție și au respectat regulă de distanțare fizică;
– Șeful ISU Giurgiu a fost testat pentru prima oară astăzi, 23.07.2020, după ce s-a prezentat cu simptomatologia specifică noului coronavirus la Unitatea de Primiri Urgențe Giurgiu, la ora 09.00, iar la ora 16.00 a primit rezultatul testului, care este pozitiv. „
Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județul Giurgiu
Post your comments