Prima zi a noului an şcolar a fost aşteptată cu nerăbdare în toate şcolile din judeţul Giurgiu. În comuna Schitu, elevii au avut parte de mai multe surprize plăcute. În satul Bila elevii au păşit în clădirea şcolii recent renovată. Mobilierul şcolar nou, modern, a fost o altă veste bună pentru copiii din Bila:
„ Am cumpărat o casă în acest sat acum un an. Am aflat că şcoala a fost modernizată în urmă cu câteva luni, dar avea nevoie de mobilier. Mai mulţi prieteni ne-am mobilizat şi am strâns fondurile necesare pentru a cumpăra mobilierul necesar.”, ne-a declarat Viorica Ionescu, iniţiatoarea acestui proiect.
” A fost o muncă fenomenală, pentru avize, autorizaţii. Astăzi, şcoala generală din Bila este una modernă, avem garanţia că 100 de ani vor învăţa copiii aici fără probleme”, spune şi primarul Ionel Paşol.
Şi şcoala generală din satul Vlaşin urmează să fie extinsă şi modernizată. Vor fi construite 6 săli de clasa noi, o sală de festivităţi, centrală termică, calorifere, printr-un proiect finanţat de Ministerul Dezvoltării. Odată cu implementarea acestor proiecte şi cerinţele primarului Ionel Paşol cresc, atât faţă de elevi, părinţi, dar şi de cadrele didactice:
” La sfârşitul anului şcolar 2017-2018 au fost 18 elevi care au terminat clasa a VIII-a în comuna Schitu.11 elevi au intrat la liceu, 6 la şcoli profesionale. Administraţia locală încearcă să faciliteze cele mai bune condiţii pentru un proces de învăţământ modern, de calitate. Aştept implicarea părinţilor elevilor şi, în primul rând, a cadrelor didactice în acest efort comun.” a mai declara primarul comunei Schitu, Ionel Paşol, la festivităţile de deschidere a noului an şcolar.
Început de an școlar în comuna Schitu. Localitatea este pe mâini bune!
Publicat
: septembrie 11, 2018

Citește și …
-
-
-
-
Surse: În judeţul Giurgiu urmează „Săptămâna Jupiter”
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
Surse: În judeţul Giurgiu urmează „Săptămâna Jupiter”
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
-
Surse: În judeţul Giurgiu urmează „Săptămâna Jupiter”
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Cum pierde orașul Giurgiu zeci de mii de euro anual din concesiunea Pieței Centrale! Consilierii locali au motive întemeiate să rezilieze contractul și piața să revină giurgiuvenilor!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: functionare ilegala, incalcare contract, piata centrala Giurgiu, Primaria GiurgiuOricât s-ar scrie despre modul în care a fost concesionată Piața Centrală din Giurgiu și despre felul în care, timp de aproape 14 ani, aceasta a funcționat ignorând flagrant contractul de concesiune, studiul de fezabilitate, caietul de sarcini și toate documentele aferente, adevărul este că mereu mai rămâne ceva de adăugat. Astăzi, tabloul complet arată […]
Read More








Post your comments