În perioada 3-13 aprilie s-a derulat Campania umanitară intitulată „Oferă zâmbet”, organizată de SNPP Giurgiu cu ocazia Sărbătorilor Pascale

1snpcLa inițiativa SNPP Giurgiu, membrii organizației sindicale s-au mobilizat pentru a aduce un zâmbet pe chipurile persoanelor care, pe lângă faptul că fac parte din categorii defavorizate, se confruntă cu diferite afecțiuni medicale și nu dispun de suficiente resurse materiale pentru acoperirea nevoilor de bază.2 SNPC
Polițiștii de penitenciare s-au implicat atât în identificarea celor 4 familii aflate în dificultate, cât și în colectarea de articole vestimentare, cărți, jucării și sume bănești, folosite ulterior pentru achiziționarea de produse alimentare, pe care în data de 13 aprilie le-au distribuit către persoanele nevoiașe.
Menționăm că la acțiunile de sortare a donațiilor, achiziție de produse și distribuire a ajutoarelor a participat o parte dintre colegii care s-au implicat activ în campanie.3 SNPC
Acest tip de acțiuni umanitare reprezintă o tradiție pentru SNPP Giurgiu și evidențiază încă o dată idea că pentru a aduce bucurie în sufletele oamenilor nu este nevoie de un efort prea mare, ci de implicare, dăruire și încredere în puterea noastră de a înfăptui lucruri bune.4 SNPC

În primul rând, oamenii! – este sloganul SNPP

Cătălina Mălureanu- vicepreședinte SNPP Giurgiu


Publicat  :  aprilie 15, 2023

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare