Cătălin Corbea, primarul comunei Prundu este un împătimit al motocicletelor, al „motoarelor” în general. Are această pasiune încă din copilărie şi a rămas nestinsa până în prezent.
O persoană mereu serioasă şi introvertita, în general, Cătălin Corbea devine cu totul alt om în momentul în care este provocat să vorbească despre marea sa dragoste. Zâmbeşte, se entuziasmează, ar putea cu siguranţă vorbi zile în şir despre motociclete. Nu trebuie să-l provoci prea mult pentru o doză de adrenalină, o demonstraţie de control desăvârşit al motocicletei.
Aceasta pasiune a sa nu avea cum să nu fie transmisă mai departe şi la cei doi băieţi : Virgil şi Ionuţ, lideri naţionali şi unii dintre cei mai buni sportivi din Europa în concursurile de Motocross.
La începutul lunii octombrie, fraţii Corbea şi-au demonstrat încă odată supremaţia în ultima etapă a întrecerii Motocross Cup, desfăşurată la Sfântul Gheorghe. Cei doi sportivi ai clubului Top Cross TCS au reuşit să ocupe la această competiţie primul loc, la categoria lor de vârstă.
La clasa MX2 Juniori, mezinul Ionuţ Corbea s-a impus în duelul cu Robert Krisztian Tompa, chiar pe circuitul ce aparţine tatălui acestuia.
Virgil Corbea a câştigat ambele manşe la clasa MX2, chiar dacă, aşa după cum ne-a mărturisit după cursă, s-a trezit la 4 dimineaţa şi nu a fost în formă fizică înainte de manşe. În prima manşă, Virgil a terminat pe locul 4 la general, pentru că în manşa doi, pe un fond de oboseală, să îşi pună întrebarea dacă să se mai prezinte la start.
“Nu ştiu ce s-a întâmplat, când m-am aşezat în grila de start, brusc m-am simţit foarte motivat, am avut un start foarte bun, iar căzăturile lui Robert şi Ionuţ mi-au făcut muncă mai uşoară”, ne spune Virgil. Bine lansat, pilotul Top Cross TCS îl prinde din urmă pe Mihai Stoichescu, aflat la conducerea clasei MX1 şi la o greşeală a lugojeanului, îl depăşeşte, intrând mai tare pe o coborâre.
“Ştiu că sunt pregătit să fac faţă oricărei situaţii, nu mă emoţionez pe circuit indiferent de râderii cu care mă duelez”, spune Virgil Corbea, care îşi ia un avans şi trece primul linia de finiş!
Prin rezultatele obţinute la această întrecere, Ionuţ Corbea este în prezent cel mai bun sportiv roman la clasa MX2 Junior, iar Virgil Corbea la categoria MX2, un motiv de mândrie pentru primarul din Prundu, pentru orice tata în general, în momentul în care realizează că, în familia Corbea: Tradiţia merge mai departe!
Post your comments