ÎMPODOBIREA BRADULUI LA CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE ONCEŞTI

a

Persoanele vârstnice găzduite în căminul din localitatea Onceşti au primit oaspeți în data de 14 decembrie 2017: membrii Organizației PES Activists Giurgiu i-au vizitat și le-au adus daruri, cu toții petrecând o seară plăcută împreună.

Este o tradiție a Organizației PES Activists România ca în toate județele din țară, în perioada sărbătorilor de iarnă, să fie organizate acțiuni sub egida Zâmbetul de sărbători, acțiuni menite să aducă bucurie oamenilor aflați în situații dificile. Astăzi, membrii Organizației PES Activists Giurgiu au împodobit bradul alături de seniorii găzduiți în acest cămin. Ne-a impresionat bucuria cu care am fost primiți, ne face plăcere să petrecem timp alături de bătrânii din acest cămin”, a declarat George Pălălău, președintele Organizației PES Activists Giurgiu. c

Vizita i-a încântat pe cei 32 de beneficiari de servicii sociale din Căminul din localitatea Oncești, care au avut astfel ocazia să socializeze şi să petreacă clipe minunate în compania oaspeților.b

“Am fost impresionați de condițiile foarte bune din acest centru și apreciem atitudinea pozitivă a personalului. Cu siguranță, vom reveni aici, pentru a putea fi astfel aproape de bătrânii din cămin”, a declarat Mirona Grigore, membră a PES Activists Giurgiu.


Publicat  :  decembrie 17, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare