Horoscop „Pe surse”-Săptămâna 9 – 15 iulie 2018

horoscop

Berbec
Avem de-a face cu un început de săptămână dedicat noilor posibilități de a câștiga mai mulți bani din muncă proprie. Nu este o perioadă favorabilă în ceea ce privește investițiile astfel că acordă o mai mare atenție la propunerile care ți se fac, avantajoase la prima vedere, din punct de vedere financiar. La mijlocul săptămânii te gândești foarte serios la un nou start legat de familie sau modificări legate de casă, proprietate, eventual o renovare. Au loc schimbări importante în plan profesional care îți pot da peste cap planurile care țin de casă, familie. La sfârșit de săptămână reușești să ajungi la un consens cu persoana iubită, chiar dacă ai sentimentul că nu merită să ai prea multă încredere în promisiunile care ți se fac.

Taur
Începi săptămâna în discuție cu mai multă încredere în propriile forțe, în ciuda adversităților venite din partea unui superior. Încerci să te ții tare pe poziție și să nu cedezi în fața celor care vor cu orice chip să te nedreptățească. La mijlocul săptămânii ești ferm hotărât să dai startul unor schimbări în privința studiilor, acumularea de noi informații fiind nevoit să faci mai multe drumuri scurte pentru a rezolva aspecte importante care țin de acte, documente oficiale. Spre sfârșitul săptămânii ești mult mai preocupat de părinți astfel că ai ocazia să faci o călătorie la locurile natale.

Gemeni
Ai tendința să te agiți, ești îngrijorat în ceea ce privește viitorul tău profesional. Temerile sunt oarecum întemeiate și cu toate astea ai tendința să exagerezi. Nu trebuie să fii decât mult mai prudent la ceea ce spui și cui anume împărtășești problemele de la locul de muncă. Ești predispus la greșeli, pierdere de acte sau la tot felul de încurcături menite să atragă unele probleme în relația cu un șef mai nervos. Spre sfârșitul săptămânii ai ocazia să comunici pe tema unor studii abandonate sau a unui schimb care te-ar putea avantaja, din punct de vedere financiar.

Rac
Ai ocazia să petreci momente minunate alături de prieteni, încă de la începutul săptămânii, tot ce ai de fcăut este să lași deoparte grijile materiale și încăpățânarea care este posibil să îți provoace tot felul de nemulțumiri în relația cu propriul copil sau persoana iubită. Ascultăți intuiția și astfel vei reuși să primești cele mai bune răspunsuri, cu deosebire în în zilele de marți miercuri, înainte de a lua un nou start, fie că este vorba de relația cu sexul opus sau de carieră. Spre sfârșitul săptămânii ai ocazia să te lămurești asupra unor aspecte finananciare sau a unor investiții ce se dovedesc a fi fost făcute într-un moment neinspirat.

Leu
Cariera și modul în care te percep șefii sunt aspecte foarte importante acum pentru tine. Au loc schimbări neașteptate în plan profesional iar tu nu trebuie decât să te ții tare pe poziție, fără să dai înapoii din fața provocărilor. Lasă-te ghidat de propriul suflet, îndeosebi în zilele de joi și vineri, atunci când este bine să gândești pozitiv și să ai mai multă încredere în viitor. Ceea ce îți dorești acum are mari șanse să se împlinească. Nu te lăsa impresionat de problemele celor care te-au trădat și în trecut.

Fecioară
Ai ocazia să pleci într-o călătorie departe de casă, încă de la începutul săptămânii. Nu este exclus să îți dorești demararea anumitor acțiuni, legate de o înscriere la noi cursuri de perfecționare sau vrei să pornești o activitate profesională departe de casă, cert este că se recomandă o mai mare doză de prudență, atunci când vine vorba despre asocieri. Spre sfârșitul săptămânii se cere mai multă atenție în ceea ce privește propria sănătate sau acțiunile venite din partea unor dușmani ascunși. Nu este cazul să te lași impresionat de bârfe și atitudini agresive. Urmează-ți propriul vis!

Balanță
Se poate vorbi despre un început de săptămână oarecum norocos, la capitolul bani, cadouri. Tot ce ai de făcut este să fii pe fază la noile oportunități care vin, în plan financiar. Nu te entuziasma prea tare, atunci când vine vorba despre prieteni pentru că de acolo poate veni și paguba, cheltuielile neașteptate. La mijlocul săptămânii te gândești foarte serios să schimbi direcția în plan profesional sau acorzi o mai mare atenție la ofertele de muncă primite. În weekend ești cu gândul la ceea ce ar putea să îți îmbunătățrască mai mult viața relațională. Nu este cazul să te bazezi prea mult pe ceea ce promit prietenii.

Scorpion
În ciuda problemelor și a discuțiilor destul de aprinse cu un superior primești o oarecare speranță că schimbarea din carieră este, de fapt, în favoarea ta. Nu ai decât să te lași condus de ceea ce îți spune intuiția, fără a mai încerca să găsești vreun vinovat pentru nemulțumirile tale. La jumătatea săptămânii ai șansa de a demareza noi acțiuni care țin de studiile superioare sau ai șansa de a călători peste hotare. Mare atenție la tendința de a face alegeri greșite. La sfârșit de săptămână ești nemulțumit de activitatea ta profesională. Nu este exclus să îți dai demisia sau poți pierde un loc de muncă iar aceasta te va destabiliza, din punct de vedere psihic, emoțional.

Săgetător
Chiar dacă este un început de săptămână agitat la locul de muncă chiar reușești să faci față cu bine la eventuale nemulțumiri din relația cu colegii de muncă. Ba mai mult, știi exact cum să impresionezi un superior pentru a atrage mai multe beneficii materiale de partea ta. Dacă vrei să mergi la un interviu șansele sunt de partea ta. Se recomandă mai multă prudență în ceea ce privește relația cu partenerul de viață sau la deciziile pe care le iei, vis-a-vis de o moștenire sau banii din cadrul unui parteneriat. La sfârșitul acestei săptămâni se recomandă mai multă prudență în ceea ce privește o călătorie pe care vrei să o faci. Evită sporturile extreme!

Capricorn
Poți avea un început de săptămână palpitant la capitolul relație de amor. Este posibil să fii luat oarecum prin surprindere de persoana iubită, de atitudinea dezinvoltă sau propunerile care ți se fac acum. În zilele de 12 și 13 iulie este bine să fii mult mai atent, în ceea ce privește o relație de prteneriat sau în relația cu partenerul de viață. Nu te baza doar pe flerul tău și nu subestima un eventual competitor. Te poți aștepta la surprize neplăcute venite din partea unor persoane răuvoitoare. În weekend se pare că nu ai șansa de a te bucura de liniștea mult dorită.

Vărsător
Ești foarte preocupat de treburile casnice, de o eventuală renovare, pentru a mai reuși să te concentrezi și la partenerul de viață astfel că te poți aștepta la tot felul de reproșuri, certuri, destul de multe nemulțumiri în relația de cuplu. Chiar dacă, în sufletul tău, tânjești după vacanță, se pare că mai ai de așteptat pentru a reuși să iți iei o pauză de la treburi. Spre sfârșitul săptămânii ești predispus la o despărțire, renunțarea unui parteneriat important. Este recomandat să te îngrijești mai mult de sănătate și să nu exagerezi cu munca.

Pești
Nu este exclus să ai de făcut tot felul de drumuri urgente pentru a rezolva anumite aspecte care țin de o colaborare sau pentru a rezolva unele aspecte care țin de sănătatea partenerului de viață. Se cere mai mult calm și atenție la modul în care relaționezi cu colegii de muncă. Nu este exclus să renunți brusc la un post sau un job care îți creează probleme, chiar și din punct de vedere al sănătății. La sfârșit de săptămână ai ocazia să te lămurești ce vrei cu adevărat, în plan profesional.

Horoscop realizat de către astrologul Gabriela Cernat


Publicat  :  iulie 8, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare