Horoscop „Pe surse”- Săptămâna 13 – 19 august 2018

horoscop

 

Berbec
Avem de-a face cu un început de săptămână în care ai sentimentul că ești în contratimp și, oricât de mult te-ai strădui să faci față obligațiilor care țin de casă sau serviciu, nu reușești. Nu ai decât să fii mult mai prudent la investițiile pe care le faci, la eventualele contracte pe care vrei să le semnezi și să eviți luarea unor decizii importante. Mijlocul săptămânii s-ar putea să îți aducă situații neașteptate legate de relația de cuplu sau de o colaborare. La sfârșit de săptămână încerci să îți regăsești liniștea, alături de persoane dragi, cu care să simți că ești pe aceeași frecvență.

Taur
Este un început de săptămână pe care alegi să îl dedici copiilor, educației, eventual reluării unei legături sentimentale sau a unor conversații cu o persoană cu care nu ai mai vorbit de mult timp. Este o săptămână de lămuriri, de reveniri asupra unor aspecte care țin de relația cu colegii de muncă, un proiect profesional. Starea ta de tensiune nu face decât să atragă și mai multe nemulțumiri venite din partea partenerului de viață, îndeosebi spre sfârșitul perioadei analizate. Se discută mult despre bani, împrumuturi, moștenire sau chiar despre un eventual proces.

Gemeni
Ești preocupat de casă, de relația cu familia sau eventualele reparații pe care vrei să le faci prin gospodărie. Parcă nu îți ies lucrurile așa cum ți-ai propus fiind necesar să apelezi, fie la mai mulți bani, fie nu găsești instrumentele, materialele sau chiar oamenii de care ai nevoie pentru a te ajuta în demersurile tale. Nu este încă momentul să te bazezi pe promisiunile făcute de rude apropiate sau de vecini. Spre sfârșitul săptămânii ești predispus la probleme de sănătate, eventual la o stare de oboseală inexplicabilă fiind absolut necesar să iei o pauză, este posibil să renunți chiar și la o ieșire în oraș cu prietenii.

Rac
Începi această săptămână cu citatul: „Ce am avut și ce am pierdut.” Ei bine, ai ocazia să îți faci o analiză serioasă descoperind care sunt plusurile și minusurile, fie că este vorba despre planul relațional sau cel profesional. Chiar dacă ai pierdut susținerea venită din partea unui șef, ai ocazia să arăți că te poți descurca și singur, în ciuda amenințărilor din partea celor cu putere de influență. Ai ocazia să observi că, de fapt, tot răul este spre binele de mai târziu, chiar și fără să faci compromisuri. Nu exagera însă cu tendința de a te victimiza, este mai bine să îți păstrezi nota de optimism până la sfârșitul acestei săptămâni.

Leu
Chiar dacă ai planuri mărește legate de bani, resurse materiale și noi posibilități de a atrage mai multe venituri în contul personal, vei avea ocazia să constați că partenerul de viață sau părinții, poate chiar propriul copil au nevoie de ajutor finanicar din partea ta. Ai de amânat anumite decizii legate de carieră iar acest lucru nu îți este pe plac. Spre sfârșitul săptămânii ai de remediat cât mai urgent anumite aspecte care țin de casă, o achiziție imobiliară fiind necesar să intervii cât mai rapid pentru a evita eventualele pierderi de natură materială. Fii mult mai prudent, dacă ai de semnat un act oficial!

Fecioară
Te simți în plină formă, atunci când vine vorba despre schimbările legate de propria persoană, investind în înnoirea garderobei. Nu este momentul potrivit să faci cheltuieli peste măsură. Asigură-te că dispui de banii necesari pentru a-ți face satisface anumite tabieturi, plăceri. Fii mult mai prudent în ceea ce privește sănătatea întrucât ești predispus la recidivarea unei probleme de sănătate. De evitat consumul excesiv de medicamente sau de alimente care știi că nu îți priesc. Spre sfârșitul săptămânii nu te simți în formă, mai ales dacă ai de făcut o călătorie la rude apropiate. În ultima zi a săptămânii este momentul să faci o analiză a propriului suflet, să vezi ce anume te ajută să ieși dintr-o situație nu tocmai favorabilă legată de o casă, o proprietate. Nu te baza pe promisiunile, legate de susținere financiară, făcute de persoane apropiate.

Balanță
Este vorba despre un început de săptămână în care te confrunți cu o stare inexplicabilă de dezorientare, de rătăcire în care cel mai indicat este să nu acționezi, să nu iei decizii importante care te-ar putea afecta, într-un anumit domeniu al vieții tale. Relaxează-te, lasă-te condus de intuiție și las-o mai ușor cu munca. Nu este de condamnat dacă ai și momentele tale mai puțin bune în care nu poți da randamentul cu care s-au obișnuit ceilalți. La sfârșit de săptămână ai ocazia să revii în forță, să fii mult mai energic, pus pe glume și astfel să atragi lângă tine oameni optimiști. Evită să dai bani cu împrumut!

Scorpion
Este un început de săptămână destul de favorabil, în ceea ce privește relația cu prietenii. Ascultă-ți sufletul și nu te lăsa influențat de părerile oricui, mai ales dacă este vorba despre carieră. Treci încă printr-o perioadă de verficiare, de schimbări profunde fiind absolut necesar să nu dezarmezi în fața încercărilor. La sfârșit de săptămână te poți aștepta la apariția unei stari de indispoziție generală creată, cel mai probabil, datorită banilor insuficienți pentru ceea ce îți dorești, de fapt, să faci. Ai însă ocazia să te destinzi alături de persoane altruiste.

Săgetător
Ești ferm convins că ceea ce demarezi acum în plan profesional ar putea să te avantajeze pe termen îndelungat. Nu este exclus să te lovești de aceleași piedici, probleme, fie legate de un colectiv de muncă care nu-ți este pe plac, fie în privința unui șef mai nervos, veșnic nemulțumit. Cert este că momentul nu este bun să îți faci iluzii, în ceea ce privește eventualele schimbări din carieră și care să mai fie și favorabile. Fii mult mai atent la modul în care îți gestionezi câștigurile financiare. La sfârșit de săptămână ai ocazia să te simți foarte bine, alături de un partener, un colaborator de încredere. Este bine să ții cont de mesajele care vin pe orice cale, chiar și prin intermediul viselor.

Capricorn
Avem de-a face cu un început de săptămână în care, cel mai probabil, ești nevoit să faci mai multe drumuri în interes de serviciu sau pentru o afacere personală. Fii mult mai precaut, în ceea ce privește plata unor taxe, impozite. Nu este exclus să ai parte de plata unei amenzi. Îngrijește-te mai mult de relația cu familia, găsește echilibrul între obligațiile din carieră și cele de familie. La sfârșitul perioadei ești invitat la o petrecere sau o întâlnire cu prietenii. Nu exagera cu amănunte despre proiectele tale profesionale întrucât ești predispus la furt de idei, probleme venite din partea unor prieteni care profită de bunăvoința ta.
Vărsător
Începi săptămâna în forță și chiar nu mai ții cont de avertismentele venite din partea familiei, în ceea ce privește relația sentimentală. Asta e, cine vrea să accepte bine, cine nu… Nu are rost să îți mai bați capul cu atâtea explicații. Alegi să iubești cu pasiune bucurându-te de fiecare moment, fără să mai privești spre trecut, fără teamă. Este important să îți asumi riscurile pentru acțiunile pe care le demarezi în această săptămână. După faptă și răsplată! La sfârșitul perioadei porți discuții intense pe teme legate de colaborare, prietenie, parteneriat. Vei constata că oamenii se mai și răzgândesc, mai ales atunci când vine vorba despre banii pe care trebuie să îi primești înapoi.

Pești
Ești concentrat pe relația cu celălalt fiind important modul în care ți se vorbește, dacă are rost să mai continui o relație de prietenie, mai ales după ce partenerul te-a jignit. Lucrurile nu sunt chiar așa cum ți-ai propus înainte de a pleca din casă. Este timpul să fii mult mai atent la implicațiile care apar atunci când alegi să îți deschizi sufletul în fața unor persoane despre care nu știi dacă mâine vor mai fi de partea ta. Cert este că, în această săptămână, lucrurile tind să alunece pe o pantă nu tocmai favorabilă, în ceea ce privește propria sănătate dar și relația cu prietenii sau cu un grup, o asociație din care faci parte. Fii optimist și ia fiecare încercare din viață ca pe o posibilă creștere, o ocazie de maturizare.

Horoscop realizat de către astrologul Gabriela Cernat


Publicat  :  august 12, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare