Giurgiuvenii nu au căldură în casă din cauza lui Pepelea!

gep1Se spune că un om şi-a cumpărat o casă de la un oarecare cu numele Pepelea. Acest Pepelea i-a pus o condiţie cumpărătorului: să-i dea voie să aibă şi el un cui bătut în casă. „Că, de – zicea el – casa mea e de la părinţi şi ca amintire vreau să mai am şi eu acolo măcar un cui!”.
„Bine – zise cumpărătorul – un cui, cu ce mă poate păgubi?”; şi făcură actele, încheind contractul, iar omul stătea liniştit.
După o bucată de vreme, însă, apăru Pepelea să-şi mai vadă cuiul, zicând că i s-a făcut dor de tatăl său.
Altă dată, veni Pepelea să vadă cuiul că i s-a făcut dor de maică-sa, altă dată de bunicu-său şi aşa începu să îi bată şi noaptea în uşă…
– Păi bine, măi Pepelea, noaptea te apucă pe tine dorul, să-mi tulburi somnul?!

– Ce te priveşte pe dumneata? Răspunse Pepelea. Cuiul este al meu şi fac ce vreau cu el. Uite, am venit să-mi pun pălăria în el şi am să mai vin!… şi de atunci, Pepelea venea şi de câte trei ori pe noapte să-şi pună pălăria în cui.
Într-o noapte veni şi agăţase în cuiul lui o traistă cu murdării; casa se umplu de miros greu, încât bietul cumpărător a fost silit să iasă afară.
Cuiul lui Pepelea i-a pricinuit atâta necaz încât şi-a părăsit de bunăvoie casa cumpărată şi nu după mult timp, a murit de această supărare.
Pentru un cui omul şi-a pierdut liniştea, casa şi viaţa.
De aici şi vorba: „Să te fereşti de cui străin în casa ta!”

Pentru giurgiuveni cuiul este reprezentat de sistemul de încălzire centralizat iar Pepelea este Global Energy, sau mai direct spus Sorin Cepraga.
Consilieri locali au dezbătut ieri, 2 noiembrie, un proiect de hotărâre pentru contractarea unui împrumut de 1 milion de euro, bani pe care municipalitatea trebuia să-i plătească lui Pepelea pentru plata în avans a gazelor naturale pe care distribuitorul de energie termică le va folosi pentru încălzirea locuinţelor racordate la sistemul centralizat de încălzire.
Fuck, 50 de mii de giurgiuveni ar fi trebuit să plătească, cu dobânda, pe 15 ani, un împrumut menit să subvenţioneze aproximativ 5000 de abonaţi ai lui Pepelea.
Sistemul centralizat de încălzire al acestui oraş este unul caduc, ţinut artificial în viaţa de către conducerea municipalităţii. În momentul în care vom afla ce firme colaborează cu Global Energy vom înţelege şi toate aceste eforturi. De fapt, cine este Pepelea, patronul Global Energy, deoarece noi ştim că acesta este de ceva vreme fugit din ţară?


Publicat  :  noiembrie 3, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare