Este născut pe data de 10 decembrie 1962, într-o familie de oameni simpli din comuna Gostinu. A pornit activitatea profesională de jos, acum are gradul de general – maior. Vasile Gusatu, este un reper pentru giurgiuveni, este militarul de carieră care face cinste judeţului Giurgiu.
După ce, în luna mai 2016, a ales trecerea în rezervă ” Generalul ” a gândit că trebuie să intre în politică:” Sunt mulţi cunoscuţi care m-au întrebat de ce am luat această decizie. Am încă foarte multă putere de muncă şi consider că experienţa şi pregătirea îmi permit să ofer şi eu giurgiuvenilor lucruri bune, proiecte concrete. Am lucrat 36 de ani în cadrul Ministerului de Interne, am văzut multe aspecte care nu mi-ai placul. Acum, consider că pot să le schimb.”
„Generalul” spune ca ales ALDE Giurgiu, deoarece aici a regăsit adevăratul liberalism:” Am fost curtat şi de alte partide. Am ales să devin membru ALDE, deoarece aici am găsit o echipă unită, cu o gândire liberală. Părinţii mei mi-au spus că au trăit foarte bine în guvernarea Tariceanu. Acestea au fost cuvintele care m-au convins să intru în politică, alături de ALDE.”
Generalul în rezervă Vasile Gusatu, ocupa poziţia a doua pe lista ALDE Giurgiu, pentru Camera Deputaţilor:”Când am intrat în politică, m-am gândit ce i-aş putea spune mamei mele. Nu pot să mint, nu am cum să vin cu promisiuni. Cine îmi cunoaşte cariera, îmi poate acorda votul lui. Atât!”
Post your comments