Fostul preşedinte al PNL Giurgiu, Marin Anton, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită

Marin Anton
Marin Anton, fost preşedinte al PNL Giurgiu, a fost condamnat, astăzi, de Tribunalul Bucureşti la cinci ani închisoare cu executare, el fiind acuzat că a primit în anul 2009, pe când era secretar de stat în Ministerul Transporturilor, o mită de 5,3 milioane euro de la reprezentantul unei companii italiene pentru acordarea unui contract de realizare a noului terminal de la Aeroportul Otopeni.

De asemenea, instanţa a dispus ca lui Marin Anton să-i fie confiscată suma de 22.760.654 lei.
În acelaşi dosar, Mihai Adrian Ionescu, fost director general adjunct al Direcţiei de Coordonare şi Monitorizare Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România SĂ şi fost consilier al ministrului Transporturilor, a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită.
Fostul director este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, la ADP – Sector 2 Bucureşti sau la ADP – Sector 6, pe o perioadă de 100 de zile.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Sursa: Agerpres


Publicat  :  septembrie 15, 2021

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare