Finul cui… transportă giurgiuvenii?

libt

Încă de la începutul procesului de concesionarea a serviciului de transport în comun în municipiul Giurgiu am tras semnale de alarmă. Atât din punct de vedere al respectării legalităţii, toate cele trei firme care au participat la concurs având legături cu acţionarul Liber Trans, firmă care a câştigat licitaţia, cât şi în ceea ce priveşte respectarea legilor în privinţa transportului în comun.

Ovidiu Andrei, directorul Tracum SA, societatea care a efectuat transportul de persoane în municipiul Giurgiu până în prezenţa, întăreşte cele spuse de noi până acum:„Sunt foarte multe aspecte în procesul de licitaţie care nu sunt conforme cu legislaţia în vigoare. Atât în ceea ce priveşte caietul de sarcini, cât şi contractul cadru.În legislaţia privind transportul urban se specifică clar că pot fi folosite, autobuze, troleibuze şi tramvaie. Nu există noţiunea de microbuz. Noile microbuze folosite de Liber Trans au 18 locuri pe scaun şi 7 în picioare. Total în afară legislaţia în vigoare.”

Directorul Tracum considera că parcul de maşini pe care îl deţine Liber Trans nu poate asigura un flux de transport al persoanelor din Giurgiu:” La Tracum, era un timp de aşteptare de 10 minute. În momentul de faţă, timpul de aşteptare în staţii, anunţat oficial, este de 20 de minute. Eu, nu cred în el. Nu exista un grafic de circulaţie. Giurgiuvenii sunt minţiţi cu trasee extinse. Care sunt acestea? Cu ce sunt ele asigurate, când capacitatea de transport a firmei Liber Trans este mult sub jumătate decât avea Tracum. Microbuzele acestea circulă cu numere roşii. Sunt curios dacă sunt licenţiate şi ce autoritate şi-a permis să emită licenţe de traseu pentru maşini neconforme.”
Directorul Tracum, a dorit să întărească ideea că, dacă DNA, o să intre pe filiera concesionarii serviciului de transport public în Giurgiu, o să găsească foarte multe aspecte interesante de descoperit. Aviz amatorilor.

Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru


Publicat  :  iulie 6, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare