În condițiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 6 din 31 iulie 2019 privind instituirea unor facilități fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din data de 5 august 2019, debitorii pot beneficia de facilități fiscale acordate în funcție de valoarea obligațiilor bugetare datorate. Actul normativ reglementează pe de o parte măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, iar pe de altă parte anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei, dacă obligațiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019.
Pentru a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, debitorii – persoane juridice (cu excepția instituțiilor publice și a UAT-urilor), cu obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 în cuantum mai mare sau egal cu un milion lei, trebuie să îndeplinească o serie de condiții și să depună la ANAF o notificare prealabilă până la data de 30 septembrie 2019.
Măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare care pot fi propuse prin planul de restructurare sunt:
-
înlesniri la plata obligațiilor bugetare;
-
conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare, în condițiile reglementate la art. 264 din Codul de procedură fiscală;
-
stingerea obligațiilor bugetare prin darea în plată a unor active ale debitorului, potrivit procedurii reglementate la art. 263 din Codul de procedură fiscală;
-
anularea unor obligații bugetare principale în proporție de 30%, 40% sau 50%, după caz, din totalul acestora și care nu poate avea ca obiect obligații bugetare principale și accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat.
Solicitarea de restructurare, împreună cu planul de restructurare și testul creditorului privat prudent, se poate depune la ANAF în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanței.
Debitorii, persoane fizice și juridice, cu obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 în cuantum mai mic de un milion lei pot beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 cu condiția achitării integrale, până la data data de 15 decembrie 2019, a tuturor celorlalte debite. Cererea de anulare a accesoriilor se depune după îndeplinirea condițiilor, dar nu mai târziu de data de 15 decembrie 2019. Până la data înregistrării cererii de anulare a accesoriilor, debitorii trebuie să depună toate declarațiile fiscale potrivit vectorului fiscal.
Reamintim contribuabililor că pentru a beneficia de îndrumare și asistență telefonică au posibilitatea de a apela telefonul contribuabilului 0246/211629.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu
Post your comments