După o lungă perioadă de aşteptare şi de negocieri, se pare că în sfârşit vă începe şi anunţatul val de înlocuire a conducerii unor instituţii deconcentrate din judeţul Giurgiu.
Primul pas a fost făcut ieri prin înlocuirea directorului DSVSA, Loredana Pițuru, cu medicul veterinar Ion Ristea.
Acesta a fost numit pe filiera PSD, deocamdată pentru un mandat de 30 de zile.
Având în vedere că Ion Ristea mai are un an până la pensie, este posibil ca mandatul acestuia la conducerea DSVSA să fie prelungit.
La APIA Giurgiu situaţia este clară: Petruţa Hanganu revine pe poziţia de director executiv, Sorin Pencea nu prinde nici postul de director adjunct.
Şi la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu urmează să fie numit un nou director, din Bucureşti (nu este vorba despre fostul director Dana Ilie).
La Direcţia pentru Agricultură Giurgiu înlocuirea ” directorului pe viaţă” Petra Ochişor pare puţin mai complicată. Procesul care are termen mâine la Judecătoria Giurgiu poate decide lucrurile. Deşi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a propus instanţei de judecată renunţarea la urmărirea penală în dosarul ce o vizează pe Petra Ochişor, se pare că Ministerul Agriculturii nu împărtăşeşte opinia procurorilor.
Pentru postul de director la Direcţia Agricolă se pregăteşte Tudorel Țone, însă numirea acestuia va întârzia câteva săptămâni.
La conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Giurgiu revine Florentina Popescu, Adelina Cartojan rămâne director adjunct.
La Casa de Pensii Giurgiu nu vor fi schimbări, posibil nici la ITM şi AJOFM.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor va avea un comisar şef susţinut tot de către PSD, numele acestuia încă nu este stabilit.
La Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului vor rămâne conducerile actuale.
La Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu lucrurile nu sunt tranşate, purtându-se încă negocieri. PNL-ul doreşte păstrarea doctorului Iulică Stoenescu, în timp ce PSD-ul o susţine pe Magda Marcuţ.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Giurgiu rămâne la PNL.
Pe lista de deconcentrate care urmează să aibă conducere susţinută de către PSD se află şi Vama Giurgiu şi AND.
Post your comments