Eu vreau să fiu primar! – Un doi şi trei de zero!

iliescu

Lucian Iliescu: „Dacă constat că giurgiuvenii mă vor din nou primar, o să candidez în 2016 pentru funcţia de primar. În condiţiile în care Floricel va dori să candideze, o să renunţ în favoarea lui.”
Vasile Mustatea:” Eu am declarat public că îl susţin pe domnul Beianu şi o să facem echipă. Noi, îl avem candidat pe domnul Beianu”.
Nelu Simion (pentru Giurgiuveanul.ro):”Preşedintele Vasile Mustatea a anunţat că doreşte să candideze pentru a doua oară la funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean şi că îl va susţine şi pe dl. Dumitru Beianu la funcţia de Primar în anul 2016.
Urmare acestor candidaturi anunţate, membrii organizaţiei PDL se întreabă dacă ai noştri colegi doresc şi funcţia de prefect, vicepreşedinţi de CJ, viceprimar şi subprefecţi???!!! ”
Dumitru Beianu:”Eu sunt rezervat în privinţa candidaturii pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu. Poate nu mă bucur de aceiaşi încredere, de aceea ar fi necesară o cercetare sociologică”.

nelusimion

Nici nu a început bine anul preelectoral 2015 şi disputele în privinţa candidaţilor pe care partidele îi vor scoate în faţă pentru primăria Giurgiu deja încep să aprindă spiritele.
PSD-ul are, deocamdată, candidatul bătut în cuie, este vorba despre primarul în funcţie Nicolae Barbu.
PNL-ul, prin vocea preşedintelui Vasile Mustatea, anunţa că-l susţine pe Dumitru Beianu, acesta nu este deloc sigur că are şanse şi/sau îşi doreşte această funcţie.
Vasile Mustatea consideră că doar un reprezentant venit din partea celor două partide ar putea câştiga alegerile din 2016.

trio
Calcul total greşit, ultimele alegeri au fost câştigate de către un independent, deşi puternic susţinut de către PSD şi alte forţe politice.
Cu siguranţă, în 2016, pe buletinul de vot îl vom regăsi şi pe deputatul Nicolae Florian, astfel încât condiţionarea lui Lucian Iliescu are un răspuns închis: Floricel îşi doreşte aceasta candidatură, mai mult poate decât orice.
Posesor al centurii negre şi promotor al artelor marţiale, prin format profesional şi codul de onoare, Nicolae Florian considera că Nicolae Barbu l-a înşelat în 2012, când a renunţat la candidatură în favoare actualului primar. Fără acest abandon, cu totul altfel ar fi fost scrisă istoria alegerilor.

barbu
Este o mare greşeală ca din acest calcul electoral să fie scos un potenţial candidat al PLR- are o structură la nivel de municipiu foarte puternică, 9 dintre cei 12 preşedinţi de cartier ai PNL-ului regăsindu-se în acest moment la PLR.Rezultatele obţinute la ultimele alegeri la nivelul municipiului Giurgiu, demonstrează acest lucru, în condiţiile în care motoarele nu au fost turate le maxim.
O scenă din filmul Păcala, poate explică cel mai bine în acest moment care este situaţia în privinţa candidaturilor la primărie:
„Păcala era băgat într-un sac pe malul unui râu şi sătenii încercau să-l înece. În timp ce sătenii căutau un loc adânc să-l arunce pe poznaş, se găsi să treacă şi văcarul satului pe acolo. Acesta urmă îl întreabă pe Păcala: “Măi omule de ce te-au băgat ăştia în sac?” Păcala zice:” Ei vor să mă pună primar şi eu nu vreau, de aia m-au băgat în sac să mă înece!”. Auzind una ca asta, văcarul dezleagă sacul îl dă afară pe Păcala şi se vâră în sac cu gândul că ajunge şef peste sat. Când veniră sătenii să-l scufunde pe Păcala, deşteptul din sac strigă cât îl ţineau plămânii: “Eu vreau să fiu primar! Eu vreau să fiu primar!”
Acum, cine este Păcală, cine este văcarul şi cine sunt sătenii, vom afla în lunile următoare.


Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare