După şedinţa cu „surprize” de săptămâna trecută în care, după amânări repetate, consilierii au aprobat în cele din urmă hotărârea de demarare a procedurilor pentru contractarea unui împrumut de către municipalitate, astăzi are loc o nouă şedinţă, de data aceasta extraordinară, menită a arăta care este în acest moment raportul de forţe în Consiliul local Giurgiu.
Între timp, a fost aflat şi modul neaşteptat în care, consilierii locali liberali şi-au schimbat poziţia faţă de un proiect de hotărâre pe care l-au respins de mai multe ori.
Joi, în ziua votului decisiv, preşedintele PNL Vasile Mustatea a mers la ora 10:45 la sediul primăriei, unde a avut o discuţie cu primarul Nicolae Barbu. I-a promis acestuia că va susţine proiectul privind contractarea împrumutului, solicitând în schimb folosirea unei sume de bani din împrumut în proiecte agreate de către liberali şi un sprijin în Consiliu judeţean pentru păstrarea în funcţie a vicepreşedintelui liberal Dumitru Gavrilă.
Această înţelegere de ultim moment a luat prin surprindere pe mulţi dintre consilierii locali PNL, care aveau alte instrucţiuni privind votul. Reproşurile le-a primit vice primarul Liviu Popazu, în principal din partea consilierului Elena Dinu, ce urmăreşte de ceva vreme să devină vice primar.
De fapt, poziţia preşedintelui PNL Vasile Mustatea nu este una surprinzătoare. Acesta este în ultimul timp tot mai apropiat de PSD, fiind principalul favorit să preia, pentru moment, la Giurgiu, conducerea noii formaţiuni politice pe care urmează să o lanseze Călin Popescu Tariceanu.
Post your comments