Marin Anton, liderul PNL Giurgiu, mărturiseşte de câte ori are ocazia că nu a fost ” uşă de biserică „. Nimeni nu l-a bănuit şi nu i-a cerut acest lucru.
Nu ştim dacă afirmaţiile liderului PNL reprezintă un simplu exerciţiu de ipocrizie, ori este căinţă sinceră.
Nu am auzit vreodată în toate declaraţiile sale publice cuvintele: regret, îmi pare rău, astfel pocăinţa târzie pare mai mult un cameleonism interesat.
Cătălin Corbea, primarul comunei Prundu, a dezvăluit în premieră modul în care i-ar fi ” fabricat ” Marin Anton lui Nicolae Florian dosarul de presupusă evaziune fiscală.
Nelu Simion, fost vicepreşedinte PDL, secretar general PNL şi fost director al Agenţiei de Control şi Încasare Giurgiu, divulgă acum modul în care negocia Marin Anton posturile în deconcentrate, în perioada în care se afla „la butoanele” guvernării:
” A fost o şedinţă în primăvara anului 2011, la restaurantului lui ” Pompi”, pe baltă. Urmau alegerile interne pentru conducerea PDL, cu moţiunile pentru Blaga şi Boc. În plină şedinţă, Marin Anton îmi spune că a negociat cu Lucian Iliescu să vină Mateescu pe postul meu de director la Agenţia de Control şi Încasare Giurgiu. În schimb, eu urma să fiu numit director la Direcţia de Transporturi din Consiliul Judeţean. Eu i-am spus că nu sunt interesat de acest schimb. În sprijinul meu au sărit senatorul Cezar Măgureanu şi Mihai Dobre, primarul de la Mihăileşti. Nu îmi mai amintesc exact cine, dar unul dintre ei a spus: ” Marine, de ce negociezi tu postul lui Nelu şi nu-l scoţi la negociere pe al tău de secretar de stat?” Discuţiile au fost închise atunci, dar Marin Anton a continuat încercările pentru schimbarea mea din funcţie.
După o perioadă, Anton a chemat un prieten de-al meu , care îmi era şi coleg de serviciu. I-a propus postul de şef la ACI.Negocierile au fost ample, colegul meu a refuzat ” reţetarul ” propus de către Marin Anton.
Atunci, Marine, vin şi eu şi întreb: Cine este făţarnicul şi Iuda dintre noi doi?”, este întrebarea ce încheie prima parte a dezvăluirilor lui Nelu Simion despre Marin Anton.
Dezvăluiri: Cum negocia Marin Anton posturile în deconcentrate: ” Marine, de ce negociezi tu postul lui Nelu şi nu-l scoţi la negociere pe al tău?”
Publicat
: aprilie 17, 2018
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Românii nu trebuie să aleagă între salarii mai bune și locuri de muncă sigure. Avem obligația să le protejăm pe amândouă!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuOamenii au nevoie de salarii mai mari, mai ales după luni întregi în care scumpirile le-au golit buzunarele, iar puterea de cumpărare a scăzut. Dar au nevoie și de siguranța locului de muncă. De certitudinea că firma la care lucrează va putea plăti salariile și luna viitoare. Nu putem ignora realitatea în care se află […]
Read More







Post your comments