Deputatul Liliana Ciobanu cere încetarea tratamentului preferenţial de care se bucură Televiziunea Română

declaratie politica Liliana ciobanu (2)

Printr-o declaraţie politică susţinută marţi, 17 iunie, deputatul de Giurgiu Liliana Ciobanu cere încetarea tratamentului preferenţial de care se bucură televiziunea publică. Liliana Ciobanu atrage atenţia că se strâng sume foarte mari din taxa radio-tv pe care fiecare roman o plăteşte, bani care nu sunt cheltuiţi în mod transparent şi nu se reflectă în calitatea programelor:

„Aşteptăm din partea noului preşedinte – director general al TVR, mai mult sau mai puţin interimar, să facă precizări cu privire la conflictele de interese existente între angajaţi, interesele lor private sau poate ale companiilor în care unii dintre ei sunt acţionari sau manageri. Un gest de transparenţă în privinţa procesului de atribuire a diverselor proiecte ale Televiziunii Române ar fi binevenit, tocmai pentru a înlătura suspiciunile. De asemenea, pentru o mai bună imagine a televiziunii publice, consider că se impune şi un control din partea organelor specializate, pentru o verificare riguroasă a cheltuirii banilor publici.
În opinia mea, românii nu trebuie să fie pedepsiţi şi să suporte prostul management al unei importante instituţii publice care are rolul de a-l informa corect, iar cei din fruntea acestor instituţii să-şi umple buzunarele şi să „trăiască bine”.”

Deputatul Liliana Ciobanu mai spune că nu este de acord cu o majorarea taxei TV, pentru că nu există un control asupra modului în care sunt cheltuiţi banii în televiziunea publică, calitatea programelor lasă de dorit şi nu este corect ca românii să suporte prostul management din această instituţie.


Publicat  :  iunie 18, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare