Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: UN NOU AN ȘCOLAR, ACELEAȘI EMOȚII!

adunatii copaceni 1

Începerea unui nou an şcolar este întotdeauna o zi încărcată de emoţii, pentru copii, părinţi, bunici, cadre didactice dar şi pentru cei care fac toate eforturile ca unităţile şcolare să ofere cele mai bune condiţii de învăţământ elevilor: primarii localităţilor.
Pe pagina personală de socializare, Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni, prezintă cum a decurs începerea noului an şcolar în comunitatea pe care o conduce şi ultimele realizări ale administraţiei locale pentru copiii din comună:Daniel Cezar Rusu- crop

” Astăzi, mai devreme decât în anii trecuți, cu aceeași emoție, am avut onoarea și plăcerea să particip la deschiderea noului an școlar în școlile din comuna noastră.
Acest nou an este marcat de faptul că ni s-a aprobat o nouă grupă de grădiniță cu program prelungit, de faptul că în scurt timp vor demara lucrările de construcție a sălii de sport și de faptul că școlile noastre au un nou director, doamna profesor Ana Țârdea.
În calitatea mea de primar al localității, de persoană care veghează la bunul mers al desfășurării actului de învățământ din comuna noastră, prin administrarea bazei materiale, urez copiilor din școlile noastre un an școlar ușor, lipsit de evenimente care să le perturbe continuitatea învățării și succes în tot ceea ce-și doresc să realizeze. Urez noului director succes în activitate și nutresc speranța că vom dezvolta lucruri minunate împreună. Urez părinților putere de muncă, astfel încât să le poată oferi copiilor tot ceea ce-și doresc. Urez profesorilor liniștea de care au nevoie astfel încât să-și ducă la bun sfârșit vocația. În aceeași calitate de primar, îi asigur de tot sprijinul meu în activitatea nobilă de dascăli. Totodată, îi avertizez pe cei care dintr-o plăcere nebună de a se juca cu viețile oamenilor, fac copiii să sufere în orice fel, că voi fi același om care nu va tolera în niciun fel nedreptatea, iar anul școlar care a trecut a fost ultimul în care au scăpat fără să plătească!
Să nu lăsăm însă bobul de neghină să strice frumusețea recoltei de grâu și să ne bucurăm împreună de ceea ce va urma!
MULT SUCCES TUTUROR! „Adunatii copaceni 3


Publicat  :  septembrie 6, 2022

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare