Şedinţa de joi a Consiliului Local Giurgiu va începe cu dezbaterea proiectului de hotărâre privind încetarea de drept a mandatului de consilier local a lui Marius Stanciu.
Aşa cum am mai spus, această iniţiativă vine în urma deciziei Biroului permanent naţional al PPDD de excludere a consilierului Marius Stanciu din partid.
Deşi comisia juridică a Consiliului Local a dat un aviz negativ acestui proiect de hotărâre, ca urmare a susţinerii primite din partea consilierilor PNL şi a colegului său de partid, Sorin Cepraga, se aşteaptă ca la şedinţa de joi dezbaterile să fie unele aprinse, ce vor demonstra raportul de forţe din cadrul Consiliului Local Giurgiu.
Post your comments