Consilierii judeţeni au votat, în unanimitate, în şedinţa Consiliului judeţean de luni, 9 ianuarie, noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Acesta este Lucian Corozel, propus de către grupul PSD Giurgiu, singura propunere de altfel.
Noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean este născut în anul 1980 în Bârlad. Este căsătorit şi locuieşte în oraşul Mihăileşti. Lucian Corozel a absolvit în anul 2005 Facultatea de Management financiar contabil, din cadrul Universităţii ” Spiru Haret”.
A activat în postul de economist în mai multe societăţi comerciale, în paralel fiind acţionar în două firme: Euro Trading Srl, cu sediul în Dragănescu, Mihăileşti şi HOUSE LAND IMPEX SRL. Cele două firme au domeniul de activitate : „Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre) „, respectiv „Comerţ cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al articolelor de uz casnic n.c.a., în magazine specializate”.
Cele două firme ale familiei Corozel au 7 angajaţi, iar în anul 2015 au realizat un profit de peste 2 miliarde de lei.
În politică este nou venit, fiind considerat protejatul lui Mihai Dobre, primarul oraşului Mihăileşti. Alegerea în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, poate fi un pas important în cariera sa. Succes!
Cine este Lucian Corozel, noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean!
Publicat
: ianuarie 10, 2017

Citește și …
-
-
-
-
PSD Ulmi și-a ales conducerea pentru următorii ani
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
-
Autoritățile locale din comuna Clejani continuă lupta cu apele
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Bolojan este responsabil de EŞECUL care a afectat grav încrederea în economia românească!
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: deputat Marian Mina, Ilie Bolojan, presedinte PSD GiurgiuÎn timp ce românii se luptă, zi de zi, cu scumpiri care par să nu se mai oprească, cu rate tot mai împovărătoare și cu o nesiguranță economică ce apasă asupra fiecărei familii, Guvernul României rămâne paralizat, BLOCAT. Nu de lipsa soluțiilor sau de lipsa voinței politice, ci de încăpățânarea unui singur om – premierul […]
Read More-
Ciprian Alexandru, preşedintele USR Giurgiu: În timp ce unii negociază bani pentru panseluțe, ministrul USR al Apărării, Radu Miruță, a reușit să introducă în bugetul României pe 2026 finanțarea pentru ceva mult mai serios: pornirea programului de armată voluntară!
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: Ciprian Alexandru, Radu Miruță, USR Giurgiu -
-









Post your comments