Centenarul- prezentat 3 D de Muzeul Judeţean

muzeu 3 D

Muzeul Judeţean ” Teohari Antonescu” a câştigat un proiect finanţat de către Ministerul Culturii, prin care un număr de 32 de bunuri culturale mobile din expoziţia dedicată Marii Uniri vor fi prezentate tridimensional, pentru a fi făcute cunoscute potenţialilor vizitatori într-un tur virtual dedicat Centenarului.
Miercuri, 25 iulie 2018, Ionel Muscalu, managerul Muzeului judeţean, împreună cu Bogdan Sandric, director în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, au susţinut o conferinţă de presă pentru prezentarea proiectului:

” Muzeul judeţean Giurgiu încearcă să se transforme, să fie unul modern. Ne-am propus să intrăm în lumea civilizată, în rândul muzeelor importante. Prin acest proiect vom fi vizibili pe tot glob, acolo unde există internet.
Speram că şi prin acest proiect, odată încheiat, să aducem un plus de vizitatori la muzeu, dar şi un plus de vizibilitate pentru municipiul şi judeţul Giurgiu”, a declarat Ionel Muscalu, managerul Muzeului judeţean Giurgiu.muzeu 3 D- 2

Obiectivele acestui proiect şi modul în care acesta urmează să se deruleze au fost prezentate de către Bogdan Sandric:
” Ne-am propus să realizăm o expoziţie virtuală, digitală, a unei colecţii care să celebreze acest moment unic al Centenarului. Sunt colecţii în depozitele muzeului care vor fi multiplicate digital şi vor fi urcate online. Sunt arme, monede, efigii, decoraţii care amintesc de 1918. Fiecare exponat urmează să fie însoţit de o poveste, Astfel, muzeul din Giurgiu va celebra Centenarul, dăruind tuturor această minunată expoziţie. Prin online lumea ştie că exişti!”.


Publicat  :  iulie 25, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare