Ce se ascunde în spatele percheziţiilor de astăzi din Giurgiu?

masina-politiei

„În această dimineață, polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Fraudelor – IGR efectuează 12 percheziții la sediul a 11 societăți comerciale de pe raza județului Giurgiu și a municipiului București și a unei autorități publice din municipiul Giurgiu.
Acţiunea vizează operatori economici care ar fi efectuat achiziţii publice în condiţii de neconcurenţialitate şi transparenţă, nerespectându-se principiul eficienţei utilizării fondurilor alocate şi a tratamentului egal între aceştia. Poliţiştii vor verifica modul de atribuire a unor contracte de achiziţii publice de lucrări, furnizare ori de prestări servicii încheiate între autoritatea publică şi cele 11 societăţi comerciale, în cursul anului 2013 „, acesta este comunicatul IGPR cu privire la perchiziţiile care au tulburat astăzi liniştea oraşului Giurgiu.

Autoritatea publică la care se face referire în comunicat este Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu. Deşi, în comunicatul oficial se face referire la anul 2013, se pare că acţiunea vizează toate contractele încheiate din anul 2008 şi până în prezent.
Încă de la începutul anului, instituţia prefectului a solicitat DGASPC să-i pună la dispoziţie contractele încheiate pentru verificare. A fost refuzată sub motivaţia că nu are autoritate în acest domeniu.

„Pe surse”, presa naţională vorbeşte şi de implicarea a doi oameni politici în acest dosar. Din puţinele date ce se cunosc până în prezent şi ştiind că, de obicei, astfel de acţiuni nu sunt deloc întâmplătoare, se ridică două mari semne de întrebare:
1. Are acţiunea de astăzi vreo legătură cu refuzul primit de către instituţia prefectului care îşi dorea să verifice contractele DGASPC?
2. Luând în calcul şi implicaţiile politice ale cazului, am asistat astăzi la un act de justiţie, sau la o nouă răfuială între oamenii politici?


Publicat  :  iunie 20, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare