Candidează sau nu candidează Cătălin Corbea la primăria municipiului Giurgiu ? Primarul comunei Prundu oferă răspunsul la această întrebare

 

IMG_2786

Cătălin Corbea, primarul care a făcut din comuna Prundu un loc invidiat chiar de către mulţi locuitori ai unor oraşe mari, şi a declarat, cu ceva vreme în urmă, intenţia de a candida, în 2020, la primăria municipiului Giurgiu.
Cu aproximativ un an de zile înainte de alegerile locale din 2020, Cătălin Corbea răspunde la întrebarea: Candidează sau nu candidează pentru funcţia de primar al municipiul Giurgiu?:
„Răspunsul meu la această întrebare este acelaşi: decizia încă nu este luată. Sunt mai mulţi factori pe care-i analizez pentru a lua o hotărâre finală.
În acest moment PSD-ul are la municipiu un primar în funcţie, care este şi preşedinte al organizaţiei, nu pot să vin eu să spun: vreau să candidez în locul tău.
Când primarul Nicolae Barbu o să-şi anunţe clar intenţiile politice şi administrative, atunci se poate vorbi într-adevăr despre o dezbatere în cadrul partidului referitor la candidatul nostru pentru primăria municipiului.
Am înţeles că PSD-ul urmează să realizeze un sondaj pentru stabilirea candidatului la primăria municipiului Giurgiu, nu mă deranjează dacă sunt trecut pe lista potenţialilor candidaţi.
În funcţie de dorinţa giurgiuvenilor, de aşteptările lor de la viitorul primar, de ceea ce pot eu să ofer acestui oraş, o sa iau o hotărâre.
Tocmai de aceea accentuez: astăzi este mult prea devreme pentru a-mi anunţa intenţiile administrative pentru anul 2020.
Timp este suficient, iar celor care cred în mine, le promit că nu o să-i dezamăgesc.”

Referitor la rezultatul alegerilor europarlamentare din 26 mai, Cătălin Corbea spune că acestea au adus o resetare a scenei politice, toate partidele trebuind să analize atent ceea ce s-a întâmplat:

„Nu sunt primul care spun acest lucru, alegerile pentru europarlamentare şi referendum au fost cu totul şi cu totul atipice.
Am trecut prin multe campanii electorale şi am văzut mai multe alegeri, ce s-a întâmplat în data de 26 mai a ieşit din tipare.
Vreau să mă refer doar la comuna Prundu: din aproximativ 2 mii de votanţi, 20 % au fost pe liste suplimentare. Iniţial, am crezut că aceştia sunt rude, prieteni cu familiile din Prundu.
Au fost persoane fără vreo legătură cu localitatea noastră.Au venit cu autocarele şi cu maşinile personale, iar votul a fost direcţionat evident către partidele din opoziţie. Ştiu că avem o localitate frumoasă, dar numărul neaşteptat de ” turişti ” din acea zi este greu de explicat.

Participarea neaşteptat de mare la procesul electoral, numărul foarte mare al celor care au votat pe listele suplimentare, au produs multe surprize.
A fost o situaţie care pe noi nu ne-a deranjat, am luat lucrurile ca atare. A fost dreptul legal al fiecăruia să voteze unde şi cu cine vrea. Este de apreciat faptul că oamenii au venit la secţiile de votare determinaţi, cu o opţiune politică foarte clar definită.
PSD-ul a obţinut la Prundu aproximativ 60 % din voturile cetăţenilor, acest lucru demonstrează că activitatea echipei politice care administrează în prezent localitatea este apreciată de către locuitorii comunei.
Alegerile locale vor avea cu totul şi cu totul o altă amprentă faţă de aceste alegeri europarlamentare.
Votul politic nu o să mai fie atât de important, omul o să conteze în primul rând. O să fie cel mai important test pentru alegerile care contează cel mai mult, cele pentru parlament.” ne-a mai declarat Cătălin Corbea, primarul comunei Prundu.


Publicat  :  iunie 10, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare