Candidează Dan Motreanu pentru conducerea PNL la nivel naţional ?

Dan Motreanu+ Klaus

Liderii liberali au discutat luni, 17 mai 2021, în cadrul Biroului Executiv, despre organizarea congresului pentru alegerea unei noi conduceri a partidului. Data cea mai probabilă a Congresului este 15 septembrie 2021.
Pe lângă candidatura anunţată a lui Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte PNL, este posibil să apară şi alţi candidaţi, printre care şi preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, susţinut de către organizaţiile PNL din sud.
La nivel public, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat chiar înaintea ședinței BEX de astăzi că Ludovic Orban va avea cu siguranţă un contracandidat „foarte puternic” pentru şefia partidului, adăugând că Florin Cîţu, Emil Boc, Ilie Bolojan, Dan Motreanu şi Robert Sighiartău s-ar putea număra printre opţiuni.
Liderul PNL Giurgiu a declarat pentru psnews.ro ( https://psnews.ro/candideaza-dan-motreanu-la-congresul-pnl-ce-spune-presedintele-pnl-giurgiu-528890/ ) că o decizie privind candidatura o va lua doar după ce va fi anunţată oficial data Congresului: „Mai întâi să se convoace Congresul și vedem după dacă voi candida sau nu. Deocamdată nu m-am gândit la nicio opțiune, aștept să se convoace, să discut și cu domnul președinte Orban și voi lua o decizie după ce se va convoca Congresul. Până acum nu am avut nicio discuție în acest sens”.
Intenţia preşedintelui PNL Giurgiu de a candida pentru conducerea naţională a partidului nu este una nouă. Imediat după alegerile parlamentare, unde organizaţia Giurgiu a obţinut cel mai bun rezultat din ţară, apropiaţii liderului PNL Giurgiu au fost anunţaţi despre dorinţa acestuia de a candida la conducerea partidului.
Planul este unul mult mai vast şi cuprinde şi susţinerea din partea preşedintelui Klaus Iohannis pentru Dan Motreanu şi o candidatură a europarlamentarului la alegerile prezidenţiale din anul 2024. Acesta este şi motivul pentru care organizaţia PNL Giurgiu nu se număra printre cele 37 de organizaţii judeţene care şi-au anunţat susţinerea pentru Ludovic Orban.
Înainte de desfăşurarea congresului la nivel naţional, vor avea loc alegerile în organizaţiile locale şi judeţene, iar lupta pentru funcţia de preşedinte al PNL Giurgiu a început de mult. Există şi o tabără pro Ludovic Orban în PNL Giurgiu care mizează totul pe o victorie a acestuia la Congres.
Cine va candida, care sunt aranjamentele din culise şi pe cine susţine Dan Motreanu pentru conducerea organizaţiei Giurgiu vom detalia în perioada următoare.


Publicat  :  mai 17, 2021

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare