Când Marin Anton îşi bagă „coada”, nu se alege vicepreşedinte la Consiliul judeţean!

Ionut-matei (2)

Este aproape imposibil să reuşeşti în scris să prezinţi întreaga atmosferă de la şedinţele de Consiliu judeţean.
De câteva luni lupta politică, jocurile de culise, au devenit atât de greu de intuit, încât spectatorii, presa, asistă la şedinţe precum la un film de Oscar, cu final deschis şi neaşteptat.

Vineri, 3 aprilie, am asistat la un nouă şedinţă de Consiliu judeţean cu final neprevăzut. Cu jurăminte cu mâna pe Biblie, cu actori de comedie şi toate ingredientele necesare.

În urma unei decizii definitive şi executorii a înaltei Curţi de Justiţie, consilierii, printr-o anomalie a legii, au trebuit să voteze hotărârea prin care Cristian Marciu îşi pierde, înainte de termen, postul de consilier judeţean. Pe cale de consecinţă, acesta a încetat să mai fie şi vicepreşedinte al consiliului.

Pentru postul rămas vacant a fost propus consilierul independent Ionuţ Matei. Toţi cei prezenţi se aşteptau ca acesta să câştige lejer alegerile. La celelalte puncte de pe ordinea de zi, PNL-ul a demonstrat că are majoritatea în consiliu: 17 voturi.

Surpriza a fost una de proporţii. Acesta a obţinut doar 15 voturi, cu unul mai puţin decât avea nevoie. Consilierii din partea alianţei PSD- PC- PLR au refuzat să voteze, un vot a fost împotrivă şi unul anulat.

Toată lumea a încercat să identifice ” trădătorii”.
Au fost acuzaţi, copreşedintele PNL Gheorghe Ştefan, Raluca Surdu, Vasile Mustatea, inclusiv. Deşi, acesta din urmă avea sarcina de la Bucureşti să păstreze majoritatea din cadrul Consiliului judeţean.Ionut-matei (1)

În toată această ecuaţie a intervenit însă Marin Anton şi angajamentele luate de către acesta în momentul în care a fost primit în UNPR.
Ionuţ Matei nu a fost ales vicepreşedinte al Consiliului judeţean deoarece nu a acceptat propunerea lui Anton de a se înscrie în UNPR.

Cine a ” greşit” votul? Consilierul Viorel Dobrotă, finul deputatului Viorel Teodorescu preşedintele UNPR Giurgiu.
Cine a votat împotrivă? Aceasta este marea dilemă. Este vorba de un consilier judeţean PNL, unul dintre cei mai vechi membri de partid. Este singurul ce nu a jurat cu mâna pe Biblie, la pauză de consultări solicitată de către preşedintele Vasile Mustatea.
Deloc întâmplător, acesta a avut o întâlnire săptămâna trecută cu deputatul Marin Anton.

Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru


Publicat  :  aprilie 6, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare