Avocatul Constantin Basangiac prezintă implicaţiile noului regulament privind prelucrarea datele cu caracter personal

basangiacRegulamentul privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, cunoscut în spaţiul public ca GDPR, va intra în vigoare la 25 mai. Potrivit Regulamentului nr. 679/2016, o persoană vizată ar trebui să aibă dreptul la rectificarea datelor cu caracter personal care o privesc şi “dreptul de a fi uitată”, în cazul în care păstrarea acestor date încalcă Regulamentul, dreptul Uniunii sau dreptul intern sub incidenţa căruia intră operatorul.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sfârşitul săptămânii trecute, avocatul Constantin Basangiac, vicepreşedinte ALDE Giurgiu, a prezentat implicaţiile şi importanţa acestui regulament:
” Începând cu data de 25 mai trebuie să avem o altă atitudine faţă de datele cu caracter personal. Cetăţenii şi societăţile comerciale trebuie să cunoască noile reglementari, pentru că nu este de glumă, amenzile sunt foarte mari. Deocamdată, la noi încă nu este o lege cu privire la acest aspect, dar se aplică regulamentul Uniunii Europene.
Acesta este foarte drastic şi are ca scop protecţia datelor cu caracter personal, care poate însemna orice, CNP, fotografie, etc.”

Prin noul Regulament, persoanele vizate vor avea dreptul ca datele lor cu caracter personal să fie şterse şi să nu mai fie prelucrate, fără întârzieri nejustificate astfel: în cazul în care acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile în care sunt colectate/prelucrate; în cazul în care persoanele şi-au retras consimţământul pentru prelucrare; în cazul în care persoanele se opun prelucrării datelor cu caracter personal care le privesc; în cazul în care prelucrarea datelor cu caracter personal nu este conformă cu Regulamentul. Totuşi, păstrarea în continuare a datelor cu caracter personal va fi legală în cazul în care este necesară: pentru exercitarea dreptului la libertatea de exprimare şi de informare; pentru respectarea unei obligaţii legale; pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul; din motive de interes public în domeniul sănătăţii publice, în scopuri de arhivare în interes public; în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică ori în scopuri statistice; pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă.


Publicat  :  mai 16, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare