Printr-un apel adresat cadrelor didactice, conducerea primăriei Giurgiu cere să fie stopată practica de a solicita elevilor diferite sume de bani pentru fondul clasei.
În acelaşi timp, încurajează părinţii să sesize astfel de practici ilegale:
ÎN ATENȚIA CONDUCERII UNITĂȚILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT
„Pentru buna funcţionare a procesului de învăţământ și pentru susținerea activităților de întreținere, dezvoltare și modernizare a bazei materiale a grupei/clasei și unității de învățământ vă adresăm rugămintea de a include în necesarul privind cheltuielile materiale şi achiziționarea de papetărie/consumabile (ex. Burete, cretă, marker, etc.).
Această solicitare expresă vine pentru a stopa practica des folosită de a utiliza consumabile achiziționate de elevi sau părinți, procedură pe care insistăm să nu o utilizați!
Vă readucem în atenție faptul că, potrivit legislației, fondul clasei și fondul școlii nu există, astfel că părinții NU sunt obligați să contribuie la achiziționarea de papetărie/consumabile/materiale.
Mai mult, elevilor și personalului școlii le este interzis să colecteze astfel de fonduri.
În situația în care vom mai primi astfel de sesizări, vom informa Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu și alte instituții abilitate pentru a analiza astfel de practici ilegale.”
ÎN ATENȚIA PĂRINȚILOR
Pentru a stopa această practică, vă adresăm rugămintea de a ne transmite sesizările/reclamațiile pe adresa de e-mail sau pe contul oficial de facebook:
– Primar@primariagiurgiu.ro,
– https://www.facebook.com/nicolae.barbu.796,
– Invatamant@primariagiurgiu.ro.
Atenţie! Cadrele didactice nu au voie să ceară bani pentru fondul clasei
Publicat
: septembrie 14, 2017

Citește și …
-
-
-
-
-
-
Șezătoare de tradiții și obiceiuri la Stănești
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
DREPT LA REPLICĂ
Posted in: Cancan, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
INVESTIGAȚIE GPS: Cronica unei preluări planificate – Cum a „ ghicit” firma familiei Barbu licitațiile primăriei pentru terenurile din zona zero ale orașului
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: DELTA HOTELS S.R.L, fosta stomatologie Giurgiu, nicolae barbu, terenuri concesionate GiurgiuImagine generata cu AI Am scris în luna martie 2026 despre modul în care fostul primar Nicolae Barbu a reușit să cumpere de la Primăria Giurgiu, la un preț derizoriu, terenul fostei Baze Sportive Cetatea, teren pe care a fost construit hotelul Ambar. În investigația noastră jurnalistică de astăzi, vă vom dezvălui modul în care […]
Read More-
-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatie








Post your comments