Un amic a fost delegat pentru câteva luni de către firma multinaţională pentru care lucrează în Republica Moldova. La întoarcere, prima impresie povestită:” Vrei să râzi? Lângă hotelul unde eram cazaţi era o cârciumă unde obişnuiam să mănânc. Încă din prima zi, mi-a atras atenţia un afiş de pe un geam şi pe interior şi pe exterior:”Asta nu este uşă”! După ce m-am obişnuit cu localul şi personalul, l-am întrebat pe patron ce este cu acel afiş. Mi-a spus că prin poziţionare şi formă, clienţii au impresia că aceea este uşa restaurantului şi au avut numeroase cazuri când aceştia s-au lovit şi rănit de acel geam”.
Mi-a venit în minte această poveste, privind la ceea ce se întâmplă în acest moment în organizaţia locală a PNL.
În urmă cu două zile, a avut loc o şedinţă a Biroului Politic Judeţean. ” Din propria iniţiativa” Dragoş Ujeniuc a propus excluderea din partid a preşedintelui Consiliului judeţean Vasile Mustatea.
Aceasta după ce în urmă cu câteva săptămâni mai mulţi apropiaţi ai acestuia au fost daţi afară din BPJ.Victima colaterală a fost viceprimarul Liviu Popazu care „şi-a permis” să încerce calmarea spiritelor. A fost imediat apostrofat de catre Dumitru Beianu că nu ţine cu „noua echipă” de conducere.
Pentru calmarea spiritelor, s-a încercat o mediere intre Beianu şi Mustatea.. Negocierile au rămas fără un rezultat concret. Războiul fratricid în cadrul PNL continuă, iar adevărata miza este cunoscută doar de către cei doi rivali: Vasile Mustatea şi Dumitru Beianu.
Revenind la povestea cu ” Asta nu este uşă”, fiecare dintre ei ar trebui să înţeleagă că insistă pe o cale greşită. Aceasta nu face politic niciunuia bine. Nici pentru intrarea, nici pentru ieşirea din proiectele pe care le au. Uşa nu este aceasta, de care tot insistă să se lovească.
„Asta nu este uşă”- aceasta trebuie să ştie liderii PNL Giurgiu
Publicat
: noiembrie 13, 2015
Citește și …
-
-
Rezultatele alegerilor parlamentare din judeţul Giurgiu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
Marş electoral PSD Giurgiu-Vine Valul!
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
-
Rezultatele alegerilor parlamentare din judeţul Giurgiu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
-
Dr. David Alexandru Edelstein si Ciprian Alexandru, apel pentru un vot responsabil
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Liceul Tehnologic Clejani a fost acreditat
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Comuna Clejani, Florin Nidelea, liceu tehnologicUna dintre cele mai importante promisiuni făcute de către primarul Florin Nidelea comunităţii din Clejani a fost îndeplinită. În urma inspecţiei din luna noiembrie, Agenția Româna de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (Aracip) a decis să acorde Şcolii Profesionale nr.1 Clejani autorizaţia de a pregătii elevii la nivel liceal. ” Este o realizare mare […]
Read More
Post your comments