Curtea Constituțională a transmis astăzi un semnal puternic: direcția reformelor susținute de Guvernul Bolojan este constituțională, corectă și necesară.
Judecătorii Curții Constituționale a României au respins sesizările de neconstituționalitate asupra a două legi extrem de importante: cea vizând măsurile în domeniul sănătății și cea privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Prin această decizie, cel de-al doilea pachet al măsurilor de reformă promovat de premierul Bolojan merge mai departe.
Cele două legi au obiective precise: un sistem medical mai transparent și mai corect, respectiv, administrarea profesionistă a companiilor de stat, bazată pe criterii, nu pe interese.
Legea sănătății înseamnă ordine și transparență în spitale, printre principalele direcții promovate numărându-se:
Reforma cabinetelor medicale – Cabinetele de medicină de familie pot deschide până la două puncte secundare de lucru, cu program fracționat de minimum cinci ore/săptămână. Aceleași reguli se aplică și cabinetelor medicale cu personalitate juridică, cu un singur medic în activitate.
Criterii noi pentru ocuparea funcțiilor medicale de conducere: medici-șefi UPU, SMURD sau CPU trebuie să aibă cel puțin cinci ani vechime în specialitate.
Reducerea spitalizării continue cu aproximativ 20% și creșterea ponderii consultațiilor în ambulatoriu, pentru a eficientiza utilizarea resurselor.
Spitalele private vor fi responsabilizate pentru calitatea serviciilor oferite, prin măsuri specifice.
Cea de-a doua lege – cea a guvernanței corporative – are ca scop profesionalizarea managementului și controlul real asupra performanței întreprinderilor de stat.
În acest sens, legea impune, printre altele:
Reducerea membrilor din consiliile de administrație: la trei membri pentru regiile autonome și companiile mici și la cinci membri la companiile mari, cu cifră de afaceri de peste 7,5 milioane de euro.
Limitarea indemnizațiilor
Modificarea ponderii indicatorilor de performanță – 50-75% financiari; – 25-50% nefinanciari.
Limitarea cumulului de funcții: o persoană va putea face parte dintr-un singur consiliu de administrație, în loc de două concomitent, cum prevede legea în prezent.
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Curtea Constituțională a transmis un semnal puternic: direcția reformelor susținute de Guvernul Bolojan este constituțională, corectă și necesară
Publicat
: octombrie 9, 2025

Citește și …
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ciprian Alexandru este noul subprefect al județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Exclusiv: Ciprian Alexandru este noul subprefect al județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: Ciprian Alexandru, subprefect Giurgiu, USR GiurgiuÎn ședința de guvern de joi, 14 mai 2026, a fost adoptată hotărârea prin care liderul USR Giurgiu, Ciprian Alexandru, a fost numit în funcția de subprefect al județului. Postul era vacant din data de 30 aprilie, în urma demisiei de onoare a lui Dragoș Udvuleanu, decizie luată pe fondul ieșirii partidului din coaliția de […]
Read More-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Ilie Bolojan, „premierul boţilor”, a împins România, cu viteză, spre sărăcie, dezindustrializare, faliment şi este responsabil de o DISTRUGERE economică, mascată în statistici și conferințe sterile!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD Giurgiu -
-









Post your comments