Așa cum spuneam și anul trecut, mi-aș dori ca Târgul de Crăciun al copiilor din cele două școli ale comunei noastre să devină o tradiție frumoasă, care să ne aducă împreună, să apropie cele două sate și să ne reamintească faptul că suntem parte din aceeași comunitate, din aceeași familie.
Acest târg este al copiilor — al bucuriei lor, al muncii lor și al emoției cu care pregătesc fiecare ornament, fiecare surpriză. Ei sunt sprijiniți de profesori, părinți și de sponsorii noștri. Totul este realizat cu drag, fără nicio cheltuială din bugetul local — doar din dorința de a oferi comunității un moment de lumină și magie.
Anul acesta îmi doresc să aducem încă o tradiție frumoasă: premierea celor mai frumos împodobite case din comuna noastră. Câștigătorii vor fi anunțați chiar în cadrul Târgului de Crăciun!
Vă așteptăm cu mare drag pe 18 decembrie, de la ora 14:00, la Târgul de Crăciun organizat la Primăria Joița!
Intrarea este liberă, iar atmosfera va fi plină de muzică, mâncare bună, distracție și decorațiuni handmade create de copiii noștri talentați.
Haideți să fim cât mai mulți, să ne bucurăm împreună și să aprindem, încă o dată, spiritul Crăciunului în comunitatea noastră!
Alexandru Păun, primarul comunei Joița: Mi-aș dori ca Târgul de Crăciun al copiilor din cele două școli ale comunei noastre să devină o tradiție frumoasă!
Publicat
: decembrie 3, 2025

Citește și …
-
-
-
-
Primarul comunei Răsuceni, Costel Spălatu, a fost reținut pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
Primarul comunei Răsuceni, Costel Spălatu, a fost reținut pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
La mulți ani, domnule Cătălin Corbea!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: DEZASTRU! Asta lasă Bolojan în urma lui. A băgat România în CRIZĂ iar cifrele oficiale confirmă ceea ce românii simt deja în fiecare zi!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuPentru a treia lună consecutiv, inflația depășește 10%, ajungând la 10,9%. În timp ce Bolojan şi prietenii lui se agaţă cu dinţii de funcţii, oamenii văd cum valoarea salariilor și a pensiilor scade, de la o lună la alta. Energia electrică este mai scumpă cu 55% decât anul trecut, motorina cu 36% iar benzina […]
Read More-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: Aseară am participat la Edelweiss Bal, evenimentul caritabil organizat de HOSPICE Casa Speranței pentru strângerea de fonduri destinate construcției unui spital de îngrijiri paliative în Adunații Copăceni
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Daniel Cezar Rusu, primar Adunatii Copaceni -
-









Post your comments