Activităţi desfăşurate de către inspectorii ITM Giurgiu în luna august

Dana RuseÎn domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Controlul preventiv în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
În luna august 2017 au fost efectuate 52 acţiuni de control la un număr de 52 agenţi economici.
Au fost aplicate pe parcursul lunii august 2017 un număr de 63 sancţiuni contravenţionale, din care 3 amenzi în valoare de 20.000 lei şi un număr de 60 avertismente, numărul angajatorilor sancţionaţi fiind de 37.
Analiza accidentelor de muncă
În luna august 2017 a fost comunicate un număr de 4 evenimente la ITM Giurgiu de către angajatori, 3 cu incapacitate temporară de muncă şi unul soldat cu decesul ulterior la spital, al salariatului, după cum urmează:
1.Evenimentul s-a produs în timp ce se salariata B.I. încerca să coboare din mijlocul de transport, în timpul mersului. Pe fondul unei discuţii cu şoferul mijlocului de transport, salariata a alunecat suferind multiple leziuni.
2.În data de 14.08.2017, în timpul demontării unei schele din hala de producţie a unităţii, salariatul P.D. a căzut de la o înălţime de aprox. 1,5 m suferind o leziune superficială a toracelui. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean Giurgiu pentru investigaţii.
3. Evenimentul s-a produs la punctul de lucru al unităţii – S.P.A. Dumescu (staţia de pompare a apei de pe raza Com. Gostinu). Lucrătorul M.M., în timp ce efectua serviciul de permanentă a suferit un atac cerebral. Acesta a fost internat de urgenţă la I.N.N.B.N. Bucureşti unde a decedat după 10 zile.
4. Accident de muncă, produs în Germania. În momentul în care a desfăcut bara de susţinere a păleţilor pentru a facilita descărcarea acestora. Datorită faptului că bara era tensionată, şoferul a fost lovit la nas de către acea bară şi a suferit o leziune nazală puternică.
În domeniul relaţiilor de muncă
În luna august 2017, Compartimentul Control Relaţii de Muncă a efectuat un număr de 50 controale la angajatori de pe raza Municipiului şi Judeţului Giurgiu, dispunând un număr de 52 măsuri pentru remedierea unor neconformităţi faţă de normele legale şi aplicând un număr de 8 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 86.500 lei.
În privinţa depistării şi combaterii muncii fără forme legale, inspectorii de muncă din cadrul ITM Giurgiu, au efectuat controale privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate, la agenţii economici de pe raza Municipiului şi Judeţului Giurgiu, la patru dintre angajatori au fost depistate 7 persoane fără forme legale de angajare (cinci bărbaţi şi 2 femei), fiind aplicate sancţiuni în valoare de 70.000 lei, astfel:
Dintre unităţile sancţionate pentru încălcarea altor prevederi legale, putem exemplifica:
– sancţionată cu amendă în valoare de 1.500 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind muncă suplimentară;
– sancţionată cu amendă în valoare de 5000 lei, pentru nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă;
– sancţionate fiecare cu amendă în valoare de 5000 lei, pentru refuzul de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă a documentelor solicitate.
Principalele deficienţe constatate cu ocazia controalelor efectuate în această lună, au fost:
– Neîncheierea contractelor de muncă, pentru persoanele identificate la lucru fără forme legale.
– Netransmiterea în REVISAL a datelor referitoare la salariaţii nou angajaţi.
– Netransmiterea modificărilor la REVISAL.
– Neacordarea concediilor legale de odihnă.
– Neacordarea drepturilor salariale.
– Necompletarea corectă a pontajelor.
– Nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă.
– Neprezentarea documentelor solicitate de inspectorii de muncă.
– Nerespectarea prevederilor legale referitoare la durata timpului de muncă, muncă suplimentară şi cele referitoare la repausul săptămânal, munca pe timp de noapte, etc.


Publicat  :  septembrie 26, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare