În urma vizitei de cunoaștere de la sfârșitul lunii august, găzduite de Giurgiu, când pentru prima dată de la înființare conducerea celor două Zone Libere au fost așezate la masa cooperării, astăzi, directorii celor două entități au semnat acordul de parteneriat.
Astfel, viceprimarul Ionel Muscalu și directorul ZLG- George Pălălău, au fost astăzi prezenți la Zona Liberă Ruse și în prezența directorului executiv al Asociației Euroregiunii Danubius Ruse-Giurgiu, Lili Ganceva și a viceguvernatorului de la Ruse, Valeri Iordanov, a fost semnat acordul de parteneriat.
” Valoarea unui asemenea document se măsoară prin rezultatele pe care le generează – investiții noi, locuri de muncă, proiecte comune și un mediu mai bun”, a spus viceguvernatorul regional, exprimându-și încrederea că acordul semnat astăzi va fi urmat de acțiuni comune concrete.
Întâlnirea a continuat și cu o vizită în cadrul Zonei Libere Ruse, având-o ghid pe directorul Magdalena Ivanova, și cu discuții aplicate despre construirea unei relații economice concrete care să permită schimburi de experiență și contacte între agenți economici și societăți comerciale.
Potrivit viceprimarului municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, prezentul acord deschide o nouă pagină în parteneriatul dintre cele două regiuni. Acesta și-a exprimat speranța că această cooperare va fi de lungă durată, stabilă și de succes. El a subliniat, de asemenea, rolul pe care Lili Gancheva l-a avut în ultimii aproape 25 de ani în realizarea unei serii de proiecte de interes comun pentru Ruse și Giurgiu în domeniile educației, culturii, securității și în alte domenii ale vieții publice.
Acord de parteneriat între Zonele Libere Giurgiu și Ruse pentru dezvoltare economică și noi investiții
Publicat
: septembrie 16, 2026

Citește și …
Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” Giurgiu invită cititorii într-o incursiune în lumea misterului și a suspansului
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu”, giurgiu, lecturăSala de lectură a Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu găzduiește în această perioadă o expoziție tematică de carte adresată pasionaților de literatură de groază, romane thriller și povești pline de mister. Expoziția reunește volume din literatura gotică, cărți fantastice și thrillere psihologice, aducând în prim-plan teme precum castelele bântuite, enigmele neelucidate și labirinturile psihologice. Inițiativa […]
Read More-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatie -
-







Post your comments