Podul vechi de la Grădiștea, de pe linia 902 București – Giurgiu, a fost demolat, scrie publicația România Feroviară, iar compania austriacă Porr, care a câștigat proiectul, va începe construcția noului pod și demontează și vechea cale de rulare, pe o distanță de 7 km. În loc să fie un drum de maxim o oră și 20 de minute, călătoria cu trenul între București și Giurgiu durează și peste trei ore, făcându-se din 2005 pe o rută ocolită, prin Videle.
Per total vor fi construite patru noi poduri: cel de peste Argeș, două peste Sabar și unul peste Neajlov.
Aproape jumătate dintre cei 7 km de cale ferată dintre Grădiștea și Vidra au fost demontați, iar terenul a fost pregătit pentru noul rambleu al noii căi ferate București Progresu – Giurgiu
CFR SA și compania austriacă Porr Construct au semnat pe 4 decembrie 2020, contractul pentru ”modernizarea liniei CF București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră”, Lot 1: ˮRedeschiderea circulației feroviare pe podul CF peste râul Argeș, între Vidra și Comanaˮ, contract în valoare de 472 milioane lei fără TVA, finanțat din fonduri nerambursabile.
Sursa: Hotnews
A fost demolat vechiul pod feroviar de la Grădiștea
Publicat
: octombrie 26, 2021
Related Articles
-
-
Senatorul Toma Petcu, candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Giurgiu: Astăzi s-a redeschis calea ferată directă București-Giurgiu, după 19 ani de inactivitate, datorită reparării podului de la Grădiștea, avariat în 2005
-
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Lucrările pentru redeschiderea liniei de tren directe București-Giurgiu s-au efectuat în proporție de 95%

Citește și …
USR are o nouă echipă de conducere. Obiectivul nostru: o guvernare fără PSD și fără AUR
Posted in: Actualitate, Politica Tags: echipa de conducere, USRÎn acest weekend, la Timișoara, delegații Congresului au ales noul Birou Național. Intrăm în această etapă cu experiența guvernării, cu rezultate concrete și cu hotărârea de a continua reformele. Vom fi câinele de pază al cetățenilor. Vom urmări fiecare numire, fiecare contract și fiecare încercare de a pune din nou instituțiile în slujba partidului. Pentru […]
Read More-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatie -







Post your comments