Fundaţia „Sfânta Maria”, ce găzduieşte în prezent, într-unul dintre pavilioanele dezafectate ale fostului Spital de boli infecţioase de la Singureni 15 persoane cu dizabilităţi, este proiectul cel mai drag al medicului Paul Marinescu.
Oameni cu suflet frumos, au încercat de fiecare dată să facă o viaţă mai bună pentru cei care sunt instuţionalizaţi aici. Familia Dragoş şi Simona Niia, proprietarii fabricii de mezeluri ” Matis „, s-au alăturat acestui proiect.
Simona Niia, alături de mai mulţi angajaţi ai firmei, au mers vineri, 17 februarie, la centrul de la Singureni încărcaţi de cadouri: dulciuri, sucuri naturale şi, bineînţeles, delicioasele produse „Matis „. Toate aceste bunătăţi au adus o rază de fericire în sufletele celor din centrul de la Singureni:
” Sunt mama. Eu şi Dragoş avem trei copii. Ştim ce însemna un zâmbet, dar şi o lacrimă. Astfel, ne-am decis să ne implicăm în mai multe proiecte umanitare. Atunci când Dumnezeu îţi oferă posibilitatea să dăruieşti şi celor nevoiaşi, trebuie să faci acest lucru din toată inima. Am început aceste acţiuni încă din anul 2015, le vom continua din toată inima.”, ne spune, vizibil emoţionată, Simona Niia.
Este greu de descris bucuria celor din centrul de la Singureni, de fiecare dată când primesc dovezi de afecţiune. Cât de mic este darul primit, pentru ei este o zi de sărbătoare. Marian Pătuleanu, primarul comunei Singureni, le mulţumeşte celor de la ” „Matis ” pentru tot ce au făcut în comună Singureni:
” Avem un magazin ” Matis ” la noi în comună. Este locul de unde locuitorii îşi achiziţionează produse din carne de cea mai bună calitate. Sunt fericit că avem în localitate investitori care se implică şi în activitatea de protecţie socială.” Matis” este un exemplu în acest sens. „, spune Marian Pătuleanu, primarul comunei Singureni.
Pentru săptămâna viitoare, primarul Marian Pătuleanu a promis o altă acţiune de susţinere pentru persoanele instuţionalizase în centrul din comună.
Post your comments