În data de 21 iulie 2016, Camelia Iliescu era numită (fără concurs) director executiv la Direcţia Sanitar Veterinară Giurgiu.
Mai multe neconcordanţe în ceea ce priveşte activitatea din cadrul DSV Giurgiu, au fost sesizate de către Agenţia Naţională a Funcţionari Publici, care a cerut Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi Siguranţei Alimentelor intrarea în legalitate, sau în caz contrar urmează să se adreseze instanţelor de judecată:
” În ceea ce priveşte aspectele expuse de către ANSVSA pentru care funcţia publică de conducere de director executiv la DSVSA este vacantă, acestea nu pot fi reţinute, în condiţiile în care funcţia publică de conducerea putea fi ocupată prin una dintre modalităţile prevăzute de art. 56 din Legea 188/1999 (…) având în vedere că postul respectiv este vacant de o perioadă îndelungată de timp, precum şi faptul că directorul executiv DSVSA are şi calitatea de conducătorul al instituţiei publice şi ordonator de credite.
Faţă de aspectele prezentate şi prevederile legale (…) apreciem că Ordinul preşedintelui ANSVSA 696/21.07.2016, prin care au fost delegate în totalitate atribuţiile funcţii publice de conducere vacante de director executiv la DSVSA Giurgiu şi Deciziile nr.133/01.08.2016 şi 174/09.2016, prin care s-a dispus preluarea de către doi funcţionari publici, pe perioada delegării, a atribuţiilor din fişa postului de consilier superior, ca urmare a a delegării titularului pe funcţia publică de conducere de director executiv, contravin cadrului normativ în vigoare”
În continuare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici precizează faptul că urmează să se adreseze în contencios administrativ, pentru anularea acestor nereguli din activitatea DSVSA Giurgiu.
Post your comments