Se prelungeşte termenul până când pot fi depuse cererile pentru ajutorul de motorină

Se prelungeşte până pe data de 03.01.2017 inclusiv termenul până la care fermierii şi alţi beneficiari pot depune cererile de acord prealabil pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură pentru anul 2017 – a informat luni Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Iniţial, termenul era 31 decembrie 2016.

15622712_10206114756147557_8325675338249833867_n
Prelungirea este posibilă deoarece ultima zi de depunere a cererilor de acord prealabil pentru finanţare este 31 decembrie 2016, zi nelucrătoare (sâmbătă), iar în conformitate cu prevederile art.12 din Regulament Delegat UE nr. 640/2014 şi ale Codului de Procedura Civilă: „în cazul în care data limită de depunere a unei cereri de ajutor, a unei cereri de sprijin, a unei cereri de plată sau a altor declaraţii sau a oricăror documente justificative sau contracte sau data limită pentru modificări aduse cererii unice sau cererii de plată este o zi de sărbătoare legală, o sâmbătă sau o duminică, termenul limită se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează”.

Cererile se depun la Centrele judeţene ale APIA sau al Municipiului Bucureşti pe raza cărora sunt situate exploataţiile agricole pentru care se solicita ajutorul de stat sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, respectiv la centrele judeţene APIA/municipiului Bucureşti pe raza cărora au fost depuse cererile pentru finanţare prin rambursare în cadrul schemei de ajutor de stat pentru motorină utilizată în agricultură, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.763/2013 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorină utilizată în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare.


Publicat  :  decembrie 20, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare