Cum s-au desfăşurat alegerile parlamentare în comuna Clejani

15356496_10206055851474977_3045305050926967755_n

Alegerile de duminică, 11 decembrie, au fost cel mai corect şi transparent proces electoral de după revoluţie. Victoria PSD-ului nu poate fi negată de nimeni, iar performanţa PSD Giurgiu, care ocupă primul loc la nivel naţional, nu este o surpriză, este în trendul ultimelor alegeri.

Şi în comuna Clejani, alegerile de duminică au fost unele liniştite, fără incidente electorale majore, fapt pentru care primarul Florin Nidelea mulţumeşte conducerilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Jandarmeriei Giurgiu.
Au fost, însă, şi două incidente electorale, în cazul unuia dintre ele, fiind întocmit dosar penal.

” Liberalii şi-au schimbat reprezentantul în secţia de votare, a fost numit Ilie Ionica, pe care eu îl ştiam că este preşedintele organizaţiei locale PMP. Am luat legătura cu cei de la PMP central, mi-au confirmat faptul că Ilie Ionică este preşedintele lor. Cum a ajuns un membru PMP reprezentant în secţia de votare din partea PNL, nu îmi pot explica. Prin preluarea organizaţiei PMP, liberalii au obţinut şi ei 300 de voturi în comună Clejani „, spune Florin Nidelea, primarul comunei Clejani.

Rămaşi fără reprezentant în secţia de votare, PMP o desemnează pe Elena Stoica, cu domiciliul în Bucureşti, strada Cetatea Histria, nr. 5.
Cu doar o oră înainte de închidere urnelor, aceasta votează la Clejani, evitând sistemul electronic de înregistrare. Preşedintele de secţie a sesizat Biroul Electoral Judeţean şi Poliţia. Poliţiştii giurgiuveni i-au întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.


Publicat  :  decembrie 12, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare