Liliana Ciobanu are „undă verde” pentru a face ordine în PP DD Giurgiu

liliana ciobanu

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi a Consiliului local Giurgiu se afla şi proiectul de hotărâre privind luarea la cunoştinţă de încetarea mandatului de consilier a lui Florin Velicu, ca urmare a deciziei conducerii centrale a a PP DD de excludere a acestuia din partid.

Pentru a încerca să evite o surpriză neplăcută, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Marius Stanciu, care şi-a pierdut mandatul de consilier, liderii PNL Giurgiu au avut în ultimele zile mai multe întâlniri cu Florin Velicu, încercând să stabilească o strategie comună de apărare.

Aceasta se axează pe două direcţii: votul din consiliul local şi discreditarea conducerii locale a PP DD. Astfel că, în ultimele zile, Florin Velicu susţinut de câţiva apropiaţi au încercat să strângă semnături de susţinere de la membrii de partid, pentru a dovedi conducerii PP DD că beneficiază de aprecierea acestora.

Din nefericire pentru el, demersul a fost un eşec total, preşedintele Organizaţiei judeţene a PPDD, deputatul Liliana Ciobanu, primind mâna liberă şi puteri depline pentru a pune ordine în cadrul organizaţiei.

Un factor care a cântărit foarte mult în hotărârea luată de către conducerea centrală a PPDD, a fost şi faptul că Liliana Ciobanu a refuzat să intre în jocurile politice atât ale PNL-ului cât şi ale PSD-ului, alegând o poziţie echilibrată ce a dat PP DD-ului propria personalitate în politica locală.


Publicat  :  iulie 22, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare